Carte

Drept penal. Partea speciala II

de Adrian Fanu-Moca

Drept penal. Partea speciala II, Adrian Fanu-Moca – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Drept penal. Partea speciala II – Adrian Fanu-Moca

Lucrarea analizează infracțiunile reglementate în Partea Specială a Codului penal cuprinse în programa disciplinei Drept penal. Partea specială II, aferenta semestrului al doilea, conform fișei disciplinei de la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara. Astfel, lucrarea este destinată, în mod primordial, studenților, realizând o abordare analitică a infracțiunilor contra înfăptuirii justiției, a infracțiunilor de corupție și de serviciu, a infracțiunilor de fals, a infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice și a câtorva infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială. Selecția lor tematică este făcută și prin raportare la programele examenelor de admitere în profesiile juridice, astfel că ea va putea fi utilizată și în scopul pregătirii acestora.   Lucrarea poate fi un instrument util și practicienilor în drept, interpretările textelor de incriminare fiind realizate pornind de la frecvențele „dezlegări ale unor chestiuni de drept”, în contextul în care, de la intrarea în vigoare a noului Cod penal, în anumite materii, practica judiciară nu s-a uniformizat, simțind nevoia unor intervenții diriguitoare din partea instanței supreme, autorul realizând în cuprinsul lucrării o analiză critică a acestora.   Din cuprins: • Infracțiuni contra înfăptuirii justiției • Infracțiuni de corupție și de serviciu • Infracțiuni de fals • Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice • Infracțiuni contra familiei   Puncte forțe: • Abordarea tematică a materiei, urmărind structura Codului penal • Tratarea infracțiunilor conform schemei clasice de analiză • Analiza unor probleme de drept controversate • Indicarea practicii judiciare relevante, inclusiv a celei apărute după intrarea în vigoare a noului Cod penal • Referințe la Proiectul de Lege nr. 406/2018 privind modificarea și completarea Codului penal.   Adrian Fânu-Mocă este conferențiar universitar la Departamentul de Drept public al Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara și avocat în Baroul Timiș.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Drept penal. Partea speciala II?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Drept penal. Partea speciala II și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Drept penal. Partea speciala II

Cine a scris cartea Drept penal. Partea speciala II?

Drept penal. Partea speciala II a fost scrisă de Adrian Fanu-Moca.

În ce an a apărut Drept penal. Partea speciala II?

Drept penal. Partea speciala II a apărut în anul 2019. Vezi și topul de cărți din 2019.

Câte pagini are Drept penal. Partea speciala II?

Drept penal. Partea speciala II are 352 de pagini.

La ce editură a apărut Drept penal. Partea speciala II?

Drept penal. Partea speciala II a fost publicată la editura C.H. BECK.

Care este cel mai mic preț pentru Drept penal. Partea speciala II?

Cel mai mic preț găsit acum este 90.3 lei.

Există Drept penal. Partea speciala II în format PDF?

Poți verifica Drept penal. Partea speciala II în format PDF.

Cărți scrise de Adrian Fanu-Moca

Ai mai jos lista de cărți scrise de Adrian Fanu-Moca. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.