Rezumat Drept penal. Partea specială Vol.1. Curs universitar – Mirela Gorunescu
Lucrarea abordează aspecte teoretice referitoare la cele mai importante dintre infracțiunile contra persoanei, contra patrimoniului, precum și cele contra autorității, așa cum sunt definite acestea în primele trei titluri din partea specială a Codului penal. Pentru a facilita înțelegerea aspectelor teoretice, lucrarea include și referiri la practica judiciară relevantă. S-a ales ca unele dintre argumentele incluse în motivările soluțiilor din practica judiciară să fie preluate într-o formă mai extinsă și pentru ca cititorul să se familiarizeze cu limbajul și cu terminologia utilizate în jurisprudență. Lucrarea debutează cu analiza infracțiunilor contra persoanei și continuă cu cea a infracțiunilor contra patrimoniului, respectiv contra autorității. Infracțiunile studiate sunt cele care se regăsesc în tematica examenului de licență pentru absolvenții facultăților de drept, precum și în tematicile examenelor de admitere în profesiile juridice. Referirile la practica judiciară au în vedere deopotrivă soluții din jurisprudența curentă a instanțelor judecătorești, precum și din cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în casație sau pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Lucrarea are în vedere cele mai recente modificări intervenite asupra normelor de incriminare din primele trei titluri ale părții speciale a Codului penal și include referiri ample la soluții din practica judiciară. Ea se adresează studenților din anul al treilea al facultăților de drept, celor care se pregătesc să susțină examenul de licență sau pe cele de admitere în profesiile juridice. Apreciem că și practicienii vor găsi utile referirile la practica judiciară recentă, precum și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și a Curții Constituționale.
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Drept penal. Partea specială Vol.1. Curs universitar?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Drept penal. Partea specială Vol.1. Curs universitar și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.