Drept penal social

    Dreptul penal social este deja conturat în țări din Europa Occidentală atât ca o nouă materie de studiu științific, cât și ca un nou domeniu de reglementare juridică, situat la zona de contact dintre dreptul penal și dreptul social.     Cartea de față își propune să deschidă și în România acest nou drum al științei dreptului și să constituie un reper pentru viitoarele studii juridice, care vor contribui la dezvoltarea acestei noi ramuri de drept.     Sunt analizate infracțiuni din domeniul muncii și securității sociale, grupate după criterii specifice dreptului penal social, astfel: infracțiuni referitoare la munca ilegală și munca nedeclarată, infracțiuni care aduc atingere drepturilor lucrătorului, infracțiuni referitoare la raporturile colective de muncă, infracțiuni privind exercitarea unei profesii sau practicarea unei meserii în mod nelegal etc.     Lucrarea va fi un instrument de lucru util tuturor teoreticienilor și practicienilor dreptului interesați de fenomenul infracțional din domeniul muncii și securității sociale, adică de „Dreptul penal social”.      Fragment din lucrare:      „Capitolul III. INFRACȚIUNI ÎN DREPTUL PENAL SOCIAL      Secțiunea I. Infracțiuni împotriva persoanei lucrătorului        1. Supunerea la muncă forțată sau obligatorie     1.1. Conținutul legal Potrivit art. 212 C. pen., „fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispozițiile legale, la prestarea unei munci împotriva voinței sale sau la o muncă obligatorie se pedepsește cu închisoarea de la unu la 3 ani."      1.2. Condiții preexistente     A. Obiectul infracțiunii     a. Obiectul juridic îl constituie acele relații sociale care apără dreptul oricărui individ de a-și alege în mod liber munca pe care dorește să o desfășoare, în conformitate cu pregătirea și aptitudinile sale. Dreptul la muncă fiind, sub un anumit aspect, o expresie a libertății și personalității umane, în complexitatea dimensiunilor sale juridice, este firesc ca o persoană să nu poată fi obligată să desfășoare o muncă pe care nu și-a ales-o (sau nu a acceptat-o liber) ori să muncească într-un anumit loc de muncă pe care nu l-a ales sau acceptat liber.      b. Obiectul material nu există în acest caz, întrucât constrângerea pe care o presupune infracțiunea de față nu poate fi decât una mentală, psihical. În ipoteza unei constrângeri fizice, corpul victimei constituie obiect material al unei alte infracțiuni, cum ar fi, spre exemplu, infracțiunea de vătămare corporală.      B. Subiecții infracțiunii     a. Subiectul activ poate fi orice persoană, atât fizică, cât și juridică, legea necircumstanțiind în vreun fel persoana făptuitorului. Modul în care este reglementată în Codul penal răspunderea penală a persoanei juridice face ca această răspundere să aibă un caracter general, putând interveni pentru orice infracțiune.     b. Subiectul pasiv poate fi orice persoană supusă la munca obligatorie sau forțată. Participația penală este posibilă atât sub forma coautoratului, cât și a instigării sau complicității.”