Rezumat Drept procesual penal. Partea speciala. note de curs Ed.2 – Carmen-Silvia Paraschiv
În contextul numeroaselor controverse și modificări aduse actualului Cod de procedură penală în decurs de șase ani de la intrarea acestuia în vigoare, a prins contur ideea conceperii unui instrument de studiu clar și concis pentru cei care studiază dreptul procesual penal. Lucrarea Drept procesual penal. Partea specială. Note de curs, aflată la a doua ediție, reprezintă a două parte a notelor de curs dedicate disciplinei procesual penale. Aceasta este structurată pe șapte capitole și tratează cele mai importante instituții prevăzute în Partea specială a Codului de procedură penală, respectiv urmărirea penală, camera preliminară, judecată, căile de atac, procedurile privind asigurarea unei practici unitare, procedurile speciale și executarea hotărârilor penale. Modalitatea de abordare a materiei și claritatea stilului facilitează asimilarea informațiilor care vizează aceste instituții, analizându-le atât prin prisma modificărilor aduse prin actele Parlamentului și ale Guvernului, cât și prin conținutul celor mai recente decizii ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, relevante în materie. În scopul reținerii și înțelegerii adecvate a acestor instituții, Notele de curs conțin scheme grafice, exemple teoretice și practice utile oricărui student interesat a aprofunda materia. Mai mult decât atât, autorii propun și un sistem de verificare a cunoștințelor prin inserarea la finalul fiecărui capitol a unor întrebări recapitulative. Lucrarea se adresează, cu precădere, celor care studiază materia Drept procesual penal. Partea specială, venind în ajutorul acestora pentru asimilarea și aprofundarea noțiunilor teoretice, însă, în egală măsură, poate constitui suport pentru activitatea practicienilor în domeniu, ce vor fi astfel pregătiți să răspundă provocărilor aduse de prevederile Codului de procedură penală.
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Drept procesual penal. Partea speciala. note de curs Ed.2?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Drept procesual penal. Partea speciala. note de curs Ed.2 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.