Dreptul de retentie in reglementarea noului Cod civil

Lucrarea Dreptul de retenție în noul Cod civil își propune să evidențieze faptul că dreptul de retenție are în continuare un rol important între garanțiile de executare a obligațiilor, aspect confirmat prin reglementarea expresă a aplicării sale cu titlu general. Astfel, adoptarea unui nou Cod civil a fost prilejul folosit de legiuitor pentru a oferi un cadru legal unui mecanism a cărui autonomie ca instituție juridică cu aplicare în abstracto era confirmată unanim, sprijinindu-se pe imperativul echității ca principiu general al dreptului. Recunoașterea unui asemenea beneficiu pentru creditor a fost încă de la originile sale un răspuns la nevoia de a investi cu forța juridică o conduită ce se afla în acord cu ideea de dreptate, fără să fie încadrată prin norme juridice.    Regimul juridic amenajat confirmă numeroase dintre statuările literaturii de specialitate referitoare la această figură juridică, străduindu-se, totodată, să pună capăt divergențelor. Așadar, reglementarea unei teorii generale era necesară, de vreme ce prerogativele pe care dreptul de retenție le conferă creditorului se bucură de o eficiență crescută în atingerea scopului de garanție. Aceasta în ciuda faptului că are o expresie predominant pasivă, fiind calificat din acest considerent drept o garanție imperfectă.  Abordarea presupune o analiză comparativă asupra dreptului de retenție, evidențiind aspectele care au căpătat forța normativă, dar și completările mai mult sau mai puțin inspirate aduse prin reglementarea legală.    Aparent, dispozițiile cuprinse în cadrul art. 2.495-2.499 C. civ. coroborate cu cele la care acestea fac trimitere și cu dispozițiile art. 2.339 alin. (1) lit. b) C. civ. conturează retentorului o poziție juridică întărită, dar interpretarea acestor norme permite concluzionarea în sensul că atât sfera de aplicare a dreptului de retenție, cât și eficacitatea sa în ceea ce privește terții sunt grav afectate.    Cu toate acestea, interesul practic pentru acest mijloc de garanție nu va dispărea, mulțumită faptului că izvorăște din lege, de vreme ce exercițiul unui asemenea drept subiectiv se rezumă la banalul refuz de predare. În consecință, chiar și în ipoteza restrângerii ariei terților cărora le este opozabil, efectul cominator produs prin dreptul de retenție este în continuare o armă de nerefuzat pentru creditorul unui debitum cum re iunctum. Astfel, prin prezența lucrare se dorește realizarea unei analize a dispozițiilor legale ce reglementează dreptul de garanție în discuție, pentru a surprinde viziunea legiuitorului asupra acestei instituții juridice și a vedea în ce măsură normele legale oferă răspunsurile așteptate. Demersul este justificat de faptul că utilitatea practică a acestei garanții nu poate fi negată, iar în aceste condiții este necesară observarea impactului reglementării exprese asupra efectelor dreptului de retenție și a condițiilor nașterii sale valabile în patrimoniul creditorului. Tocmai de aceea cercetarea este axată în principal asupra reglementării cu titlu general a acestui drept subiectiv, recunoscut acum în temeiul legii în beneficiul oricărui titular al unui debitum cum re iunctum. Nu au fost trecute cu vederea nici textele Codului care fac referire la specificitatea dreptului de retenție în anumite materii. Așadar, structura și conținutul lucrării de față reușesc să creeze o imagine de ansamblu asupra instituției juridice abordate prin împletirea considerațiilor teoretice cu jurisprudență relevanță.    Structura monografiei reflectă importanță acordată reglementării în abstracto. a retenției, deoarece primele cinci capitole se referă la evoluția teoriei generale aplicabile acestei instituții juridice, culminând cu ceea ce a căpătat putere de lege odată cu reglementarea expresă. Fără îndoială, accentul a fost pus asupra elementelor de noutate, fie că sunt benefice sau nu pentru creditor. Ultimul capitol al lucrării este dedicat principalelor aplicații ale acestei garanții pe marginea cărora s-au făcut scurte considerații. Utilitatea cercetării întreprinse este vădită, de vreme ce prin faptul că este un mijloc de justiție privată care permite realizarea creanței prin simpla constrângere a debitorului dreptul de retenție se va bucura în continuare de aceeași atenție a practicii, căreia trebuie să i se răspundă prin soluții ce depășesc litera textului de lege.    Lucrarea dnei Iulia Alexandra Boșneanu face o radiografie impresionantă a dreptului de retenție, această figură juridică ce și-a câștigat dreptul la o reglementare legală cu titlu general în Codul civil din 2009, după ce se impusese prin propriile forțe, din rațiuni de echitate, în jurisprudența anterioară. Analiza istorică și de drept comparat a dreptului de retenție este rezultatul unei documentări impresionante pe care autoarea o asamblează cursiv, oferind cititorului o viziune cât mai completă a subiectului abordat.  Lucrarea impresionează îndeosebi prin argumentele generoase pe care autoarea le oferă pentru clarificarea unor confuzii pe care le-ar putea produce actuala reglementare a dreptului de retenție în textele Codului civil, precum și prin promovarea unor idei proaspete, curajoase, care abandonează tonul conservator al interpretării dreptului de retenție în doctrina juridică.  Fără îndoială, lucrarea are o valoare doctrinară incontestabilă și își va dovedi utilitatea practică pentru profesioniștii dreptului. - Av. dr. Rodica Constantinovici