Dreptul securitatii sociale

Sistemele de securitate socială s-au dezvoltat în condițiile specifice fiecărui stat, ceea ce înseamnă că reflectă caracteristicile economice, sociale, politice, istorice sau chiar geografice ale statului respectiv. Chiar dacă au existat condiții asemănătoare sau influențe reciproce între două state, sistemele lor de securitate nu sunt identice. În sistemele legislative naționale ale statelor moderne, industrializate, legislația privind securitatea socială reprezintă un set de prevederi legislative care reglementează asigurările sociale și diverse ramuri ale componentelor sociale și uneori, asigurărilor profesionale. Acestea includ reguli care vizează transferul în bani sau în natura de la unități publice către cetățeni. Securitatea socială este reglementată la nivel național cât și la nivel internațional de diferite documente precum: Carta Socială Europeană, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Codul european de securitate socială, Carta Națiunilor Unite. Demnitatea umană, drepturile și libertățile fundamentale, egalitatea, echitatea și justiția socială constituie valori fundamentale pentru toate societățile. Securitatea socială cuprinde atât asigurările sociale cât și asistența socială. Asigurările sociale au în vedere: asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, asigurări de sănătate, dreptul la indemnizație pentru maternitate, dreptul la ajutoare pentru deces, dreptul la pensie, dreptul la indemnizație de șomaj. În ceea ce privește sistemul național de asistență socială acesta reprezintă ansamblul de instituții, măsuri și acțiuni prin care statul, reprezentat de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și societatea civilă, intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale situațiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor sau comunităților. Asistența socială, ca parte integrantă a sistemului național de protecție socială cuprinde serviciile sociale și prestațiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităților individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale și creșterea calității vieții. Obiectivul asistenței sociale este de a-i sprijini pe cei aflați în dificultate să obțină condițiile necesare unei vieți decente, ajutându-i să-și dezvolte propriile capacități și competente pentru o mai pronunțată funcționare socială.