În Drumul ascuns prozatoarea a proiectat, în esență, o frescă socială a cărei realizare presupune renunțarea la „sentiment", la „subiectivitate" în favoarea analizei „reci", „obiective", a elementelor care o compun; pentru atingerea stinței „obiectivismului absolut", Hortensia a conceput în acest ultim roman al ciclului o structură narativă din care lipsesc și personajul-reflector, și personajul-agent, și intervențiile autorului implicat, fără însă ca ansamblul să sufere în ceea ce privește coerența sau modul de organizare a mecanismului epic: aceeași rigurozitate a construcției, aceeași atenție acordată „scenelor barbare" (boala Lenorei și moartea lui Drăgănescu sunt relatate în amănunt, cu instrumentele folosite și altă dată în Balaurul său Concert..
.), dar fără mărcile „subiectivității" celui care scrie: luciditatea personajelor își află, de fapt, „modelul" lor în „luciditatea virilă, fără pudoare echivocă" (formula aparține lui Pompiliu Constantinescu) a autoarei înseși. - Ioan Holban
Drumul ascuns
