Carte

Drumul catre mine

de Tibi Tarite

Drumul catre mine, Tibi Tarite – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Drumul catre mine – Tibi Tarite

Astăzi, la începutul secolului 21, asistăm tot mai mult la o tendință de disoluție a valorilor sociale, familiale și individuale. Ne înstrăinăm astfel prin stresul de zi cu zi de noi înșine, uitând veșnicele întrebări pe care ființa umană și le pune: „cine sunt?“, „de unde vin?“, „de ce?“ și „încotro merg?“. De aceea, tema abordată cu mult curaj de Tiberiu Tărițe, practic, se înscrie într-un demers de descătușare din lanțurile impuse de o societate prea puțin interesată de individ. Prin demersul său, autorul surprinde în mod simplu, dar realist, faptul că te cunoști pe tine însuți mai puțin decât crezi și te înstrăinezi pe zi ce trece de cel care ar trebui să fii. El simte cu tărie, chiar dacă la început în mod intuitiv, că a te cunoaște pe tine însuți, într-un mod cât mai direct, ar trebui să devină o prioritate, pentru fiecare dintre noi. Autorul demonstrează pe parcursul cărții ca, pentru a depăși momentele grele din viață, trebuie să fii tu însuți, să fii creatorul propriei vieți. - Dr. Alexandru Paziuc, medic primar psihiatru,, doctor în științe medicale

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Drumul catre mine?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Drumul catre mine și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Drumul catre mine

Cine a scris cartea Drumul catre mine?

Drumul catre mine a fost scrisă de Tibi Tarite.

În ce an a apărut Drumul catre mine?

Drumul catre mine a apărut în anul 2018. Vezi și topul de cărți din 2018.

Câte pagini are Drumul catre mine?

Drumul catre mine are 152 de pagini.

La ce editură a apărut Drumul catre mine?

Drumul catre mine a fost publicată la editura SMART PUBLISHING.

Care este cel mai mic preț pentru Drumul catre mine?

Cel mai mic preț găsit acum este 31.08 lei.

Există Drumul catre mine în format PDF?

Poți verifica Drumul catre mine în format PDF.

Cărți scrise de Tibi Tarite

Ai mai jos lista de cărți scrise de Tibi Tarite. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.