Drumul catre tine insuti

Drumul către tine însuți. O nouă psihologie a iubirii, a valorilor tradiționale și a creșterii spirituale Cartea lui M. Scott Peck, medic psihiatru cu o îndelungată experiență în psihoterapie, vorbește despre lucruri fundamentale legate de evoluția actuală a umanității: gândire, conștiința (sau stare de conștiență), cunoaștere și evoluție spirituală, alegeri făcute în viața personală sau într-un cadru organizat (instituție, societate), dar și despre „știința“ lui Dumnezeu. Om de știință el însuși, autorul caută, în această carte, să înțeleagă misterele Creației, ființa umană ca parte a acesteia, calea spre credință și spre păstrarea ei. Caracterul rațional al cărții - convingerea implicită a autorului că omului îi sunt necesare într-un anumit stadiu „dovezile“ - nu știrbește cu nimic transcendenta subiectului acestei lucrări: căutarea lui Dumnezeu în toate manifestările conștiinței umane, pornind de la gândire și ajungând la evoluția spirituală, atât de necesară omului aflat astăzi în epoca rațiunii. Speranța lui M. Scott Peck, așa cum reiese din această carte, este ca următoarea epoca să fie una a integrării, care să cuprindă adevărul decantat din eforturile de cunoaștere de până acum, dar și cai noi de percepție superioară, izvorâte din apartenența omului la o lume divină. Fragment din cartea "Drumul către tine însuți" de M. Scott Peck "„Sacrificiu de sine” Motivele din spatele dăruirii nejudicioase și al hrănirii distructive sunt multe, dar aceste cazuri au invariabil o trăsătură de bază comuna: „dăruitorul", sub deghizarea iubirii, răspunde și își împlinește propriile lui nevoi, fără a ține cont de nevoile spirituale ale primitorului. Un păstor a venit fără prea multă tragere de inimă să mă vadă din cauză că soția sa suferea de o depresie cronică și amândoi fiii săi abandonaseră facultatea, locuiau acasă și erau în terapie psihiatrică. În ciuda faptului că întreaga lui familie era „bolnavă", la început era complet incapabil să înțeleagă că probabil și el juca un rol în boala lor. „Fac tot ce-mi stă în puteri să am grijă de ei și de problemele lor", povestea el. „Nu există niciun moment cât e ziua de lungă să nu mă gândesc la ei." Analiza situației a relevat faptul că acest om lucra într-adevăr pe brânci pentru a împlini cererile soției și ale copiilor săi. Le dăruise fiecăruia dintre fii câte o mașină și le plătise asigurarea, deși avea senzația că băieții ar fi trebuit să depună mai mult efort pentru a se întreține singuri. În fiecare săptămână își ducea soția la operă sau la teatru în oraș, chiar dacă îi displăcea profund să se ducă, iar opera îl plictisea de moarte. Cu toate că era îndeajuns de ocupat la slujbă, își petrecea cea mai mare parte a timpului dereticând după soția și copiii săi, care aveau un total dispreț pentru curățenia casei. „Nu ați obosit să vă tot ocupați de ei în tot acest timp?", l-am întrebat. „Ba da, bineînțeles, a răspuns el, dar ce altceva să fac? Îi iubesc și am prea multă compasiune pentru ei ca să nu le port de grijă. Preocuparea mea față de ei este atât de mare, încât nu mi-aș permite niciodată, să stau când ei au nevoi care trebuie împlinite. Poate că nu sunt un bărbat strălucit, dar cel puțin sunt iubitor și îmi pasă de ei."