Carte

Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia

de Alan Booth

Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia, Alan Booth – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia – Alan Booth

În anii 1980, cînd era deja stabilit în Japonia de mai bine de un deceniu, Alan Booth a făcut o lungă drumeție: a pornit din extremitatea nordică a țării, capul Soya din insula Hokkaido, și a ajuns în cel mai sudic punct al ei, capul Sata din insula Kyushu. A străbătut trei insule, pe o distanță de aproximativ 3.300 de kilometri. O călătorie spectaculoasă, în cea mai mare parte pe drumuri de țară, în care Booth a descoperit locuri, obiceiuri și personaje pitorești, de la hangii pînă la călugări budiști, de la pescari, profesori sau polițiști pînă la luptători profesioniști, bețivi și femei de moravuri ușoare. În paginile sale, adesea pline de umor, descoperim multiplele fațete ale unei țări care și astăzi continuă să fie prea puțin explorată și prea puțin cunoscută.   „Un minunat tablou al Japoniei, pe care rareori îl putem zări dincolo de imaginea publică a acestei țări.” (The Washington Post Book World) „Booth înțelege foarte bine viața japonezilor de rînd. Observațiile sale sunt de multe ori extraordinare.” (The New York Times Book Review)   Din cuprins: Insula sălbatică • Moarte în nord • Lumini de vară, umbre de vară • Buddha și Podul Plutitor al Cerului • Ochiul Zeului Tunetului • O mie de cocori, o mie de sori • Peisaje de pe Lună Traducere de Ciprian Șiulea fragment din carte: "Vântul mă împingea pe lunga strada principală a orășelului Karikawa, învârtind lampioanele galbene de hârtie care atârnau aproape la toate porțile caselor. Bocceluțe cu iarbă de pampas și trifoi japonez legate de stâlpii porților, deasupra lampioanelor, fâlfâiau într-o parte și-n alta, vibrând și pârâind, iar în fața micului supermarket un bărbat instala o tobă taiko. Era prima seară a Dânsului Morților. Femeia de la ryokan mi-a adus o prăjitură din făină de orez, pe care era întinsă niște pastă de fasole verde și mov. După ce s-a lăsat întunericul, am plecat de la ryokan și am tropăit pe străzile pustii cu niște geta care îmi juleau pielea de pe călcâie. Lampioanele zbârnâitoare erau toate aprinse și iarbă de pampas se frecă de stâlpii porților, în întuneric. Nu era nimeni pe străzi, iar faptul că nu era nici o lumină în afară de felinarele palide și tremurătoare dădea un aer sinistru foșnetului frunzelor și clămpănitului sec al saboților mei. După un sfert de oră am găsit parcarea cu pietriș unde urma să aibă loc dânsul, cu turnul ei scund de lemn și șirurile de lumini roz care se zbăteau nebunește. Majoritatea dansurilor de Bon din orașele mici au loc pe terenurile de sport de la școli sau în spațiile din fața clădirilor publice. Aici, ca de obicei, în mijlocul spațiului rezervat pentru dans fusese instalat un turnuleț de care erau atârnate pânze festive albe și roșii ce se răsuceau și fluturau în vântul nordic. În turn este sursa muzicii, live sau înregistrată, iar cele două taiko mici legate de balustradă în partea de sus a acestuia erau cam cât niște capace de oală. Câțiva copii urcau și coborau încontinuu scara turnului și băteau pe rând în taiko, dar sunetul produs de ei nu se auzea deloc din cauză că la boxe urlă îngrozitor "Jingle Bell Rock" al celor de la The Ventures. Am ocolit capătul parcării, scrâșnind pe pietriș, clătinându-mă pe geta și căutând un stând cu bere. Adolescenții se învârteau pe loc, în șiruri ordonate, în timp ce părinții lor îmbrăcați în chimonouri le făceau din ochi aprobator. Două eleve de școală primară executau un număr complicat de coregrafie rotindu-și soldurile, cu fețele îngropate în vată de zahăr (există un stând de vată de zahăr, dar care nu vindea și bere). La 8, tocmai când mă hotărâsem să plec în căutarea unei sărbători cu mai multe lichide, muzica rock s-a oprit. Adolescenții și părinții lor în chimonouri s-au așezat în două cercuri concentrice în jurul turnului, un ac ca de zece tone a izbit șanțul unui disc, boxele au pârâit și primele acorduri din Dewa Sanzan Ondo au răsunat cam cu 50 de foni mai tare decât The Ventures, deschizând pentru micul oraș Karikawa cochetarea anuală cu fantomele. "

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia

Cine a scris cartea Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia?

Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia a fost scrisă de Alan Booth.

În ce an a apărut Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia?

Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia a apărut în anul 2015. Vezi și topul de cărți din 2015.

Câte pagini are Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia?

Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia are 352 de pagini.

La ce editură a apărut Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia?

Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia a fost publicată la editura POLIROM.

Există Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia în format PDF?

Poți verifica Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia în format PDF.

Cărți scrise de Alan Booth

Ai mai jos lista de cărți scrise de Alan Booth. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.