Cartea Duelul. Drama la vanatoare - Anton Cehov PDF

    "Cehov a fost un scriitor polivalent [...]. Proza scurtă i-a permis în mod special să construiască o imagine mozaicală a lumii moderne. [...] Nu întâmplător, particularitățile inovatoare ale artei narative cehoviene sunt probate de impresionantele portrete psihologice ale personajelor, realizate, de obicei, într-o manieră care permite folosirea mai multor perspective, a mai multor puncte de vedere (pe de o parte, viziunea naratorului, pe de altă parte, reflectarea contradictorie a protagonistului în conștiința celorlalte personaje, precum și autocaracterizarea cu numeroase retractări). [...] Duelul (1891) este unul dintre cele mai lungi texte cehoviene.     [...] La Cehov, duelul este prezentat ca un anacronism și determină un discurs cu conotații grotești și tragicomice. [...] Dramă la vânătoare poate fi interpretată ca o alternativă parodică și polemică la unele motive dostoievskiene fundamentale din Crimă și pedeapsa, Frații Karamazov și Visul unchiului.. [...] În ansamblu, Dramă la vânătoare este o combinație și o sinteză a mai multor clișee culturale și forme narative, un produs unic al timpului său.” Camelia Dinu       Fragment:        „Nadejda Fiodorovna se duse de dimineață să facă o baie în mare și în urma ei mergea bucătăreasă Olga, cu urciorul, gheanul de alamă, cearșafurile și buretele. În rada portului erau două vapoare necunoscute, cu coșuri albe murdare, probabil niște vase străine de marfă. Niște bărbați îmbrăcați în alb și cu pantofi albi în picioare umblau pe chei și strigau tare în franceză, iar alții le răspundeau de pe vapoare. La bisericuța din oraș clopotele băteau vesel.     „Astăzi este duminică!" își aminti cu plăcere Nadejda Fiodorovna.     Se simțea cât se poate de sănătoasă și era într-o dispoziție veselă, de sărbătoare. În rochia nouă, largă, din șantung gros, bărbătesc și cu pălăria mare de paie, ale cărei boruri largi erau îndoite mult spre urechi, astfel că fața ei părea că privește dintr-o cutie, Nadejda Fiodorovna se consideră foarte drăgălașă. Se gândea la faptul că în tot orașul nu era decât o singură femeie tânără, frumoasă, intelectuală, și aceasta era ea, și că numai ea știa să se îmbrace ieftin, elegant și cu gust. De exemplu, rochia aceea nu  costase decât 22 de ruble, dar cât era de frumoasă! În tot orașul numai ea putea să placă bărbaților, și cum acolo erau mulți bărbați, fără îndoială că, vrând-nevrând, toți îl invidiau pe Laevski.     Era bucuroasă că Laevski fusese în ultima vreme rece și reținut față de ea, uneori chiar mojic și bădăran; mai înainte, la toate ieșirile lui, la privirile disprețuitoare, reci sau ciudate, de neînțeles, reacționa prin lacrimi, reproșuri și amenințări că îl va părăsi sau că se va înfometa ca să moară, dar acum doar roșea, îl privea vinovată și se bucură că el nu o mai dezmiardă. Dacă ar fi dojenit-o sau ar fi ar fi amenințat-o ar fi fost încă și mai bine și mai plăcut, deoarece se simțea cât se poate de vinovată față de el.”