Duios Anastasia trecea. Leul albastru. Gradinile fericitilor.
Scriitor profund, original, abordand mai toate genurile literare, D.R. Popescu este autorul unei opere de dimensiuni neobisnuite si continua sa surprinda mai ales cu proza si teatru. De la debutul publicistic in revista Steaua cu schita O partida de sah (1954) si editorial cu Fuga (1958), volum care cuprinde 21 de schite si povestiri, cu teme si eroi din realitatea imediata, D.R. Popescu se afirma viguros ca prozator, publicand, succesiv, o serie de volume de nuvele si povestiri: Umbrela de soare (1962); Fata de la miazazi (1964), impreuna cu Vara oltenilor primeste Premiul pentru Proza al Uniunii Scriitorilor; Somnul pamantului (1965) cuprinde 11 nuvele ce declanseaza polemici violente, iar autorul este considerat un adevarat scriitor profesionist; Leul albastru (1965) inaugureaza "hiper-realismul lui D. R. Popescu"; Dor (1966), una dintre cele mai importante nuvele ale sale, contine o ancheta de tip hamletian, cum aprecia I. Negoitescu.
Duios Anastasia trecea (1967), capodopera a genului, in care personajul principal este considerat "o Antigona locala" (VI. Streinu), se bucura de mare succes, fiind tradusa in India, Italia, Polonia, la Moscova si Belgrad. Prozator de prima marime al literaturii noastre contemporane, alaturi de Zaharia Stancu si Marin Preda, D.R. Popescu dezbate in creatia sa idei si probleme ale contemporaneitatii, se inspira din universul rural, cultivand o proza de atmosfera, in care eroii preferati sunt oameni cu ciudatenii, originali, tipuri excentrice din lumea satului, tineri in lupta cu disperari absolute. S-a spus ca D.R. Popescu a scris cat Sadoveanu, dar mai divers decat ctitorul romanului istoric romanesc, principala trasatura a scrisului sau constand in "experimentalismul continuu...". - Florea Firan
