Dulce-amar. Povestea unui refugiat din Cernauti

Dulce-amar. Povestea unui refugiat din Cernăuți, apărută în Colecția Istorie cu blazon, așa cum o sugerează de altfel și titlul, împletește amintirile dulci ale unei copilării fermecătoare, petrecute într-o lume care își respectă ritmul și rânduielile, cu amarul celor două refugii, al părăsirii definitive a locurilor natale și al anilor grei de comunism. Oricine a studiat istoria românilor în școală s-a intersectat, la lecțiile despre Marea Unire de după Primul Război Mondial, cu numele de Flondor. Una dintre cele mai importante personalități care au contribuit la unirea Bucovinei cu România a fost Iancu cavaler de Flondor. Dar familia militantului unionist nu era una proaspăt intrată pe scena istoriei. De sute de ani, neamul boieresc Albota-Flondor-Ciudin fusese unul dintre cele mai importante din Bucovina, cu o prezență consistentă în viața politică și socială a Moldovei și, ulterior, a imperiilor austriac și rus, care au înglobat părți din principatul român. Cartea lui Sergiu Flondor, publicată în Colecția Istorie cu blazon, ne prilejuiește întâlnirea cu amintirile unui descendent al acestei ilustre familii boierești moldovenești, care a primit titluri de noblețe în Imperiul Habsburgic.     Fragment din volumul "Dulce-amar. Povestea unui refugiat din Cernăuți" de Sergiu Flondor:     “Într-una din zile, am asistat la trecerea unei coloane de prizonieri germani, escortați de soldați sovietici, care îi mânau ca pe niște vite. La un moment dat, s-a auzit un foc de armă și ne-am dat seama că fusese executat, fără milă, un prizonier care nu mai putea merge, în coloană, din cauza oboselii. Cadavrul bietului om a fost abandonat pe marginea șoselei, într-un șanț, iar prizonierii și cei care îi păzeau și-au urmat drumul. Peste un timp, câțiva săteni cu credința în Dumnezeu s-au ocupat de creștinească înmormântare în cimitirul comunei.     În cele din urmă, sovieticii au descoperit existența fabricii, care era situată într-un loc mai retras față de șoseaua principală și nu era prea lesne de observat. Ei au forțat intrarea în incintă, ignorând opoziția paznicului de la poartă, pe care l-au bruscat. După această „vizită", o mașină care staționa în fața birourilor a rămas fără cauciucuri. În urma acestui incident s-a intervenit la autoritățile de la Craiova, care au detașat o grupă de militari înarmați să păzească zi și noapte intrarea în fabrică. Noaptea paza era completată cu pichete de voluntari, locuitori ai fabricii, care patrulau de-a lungul împrejmuirii din beton, asigurând liniștea în incintă. Cu aceste măsuri luate nu s-au mai petrecut incidente neplăcute în acel loc.     După scurgerea grosului trupelor spre front a urmat o perioadă de relativă liniște. Se apropia sfârșitul anului, cu tradiționalele sărbători de iarnă. Din luna noiembrie a început să ningă, iar în scurt timp zăpada a transformat în totalitate peisajul. În întreaga colonie de refugiați viața și-a schimbat cursul. Se făceau pregătiri febrile în așteptarea sărbătorilor. În aceste momente, lumea parcă uitase de locurile pe care le părăsise, nostalgia după viața de acasă se atenuase și speranța în vremuri mai bune se întărea (din păcate, revenirea în aceste locuri nu a mai fost posibilă, timpurile ce au urmat după terminarea războiului au împrăștiat locuitorii coloniei în toate colțurile lumii)."