Dulcea mea toamna

Aflat la cea de-a doua carte de poezie, Sandu Frunza creeaza un spatiu de profunda intimitate caruia ii creioneaza harta, cu atentie la hotarele dantelate de fiorduri. Un spatiu in care se intalnesc iubirea, sacrul, filosofia, intr-un continuu joc de lumini si umbre, de voci si ecouri. Din acest schimb de idei se naste o poezie cadentata de efuziune si cumintenie, de avant si timiditate: "ca o infiorare sublima, asemanatoare / tropotelor unui cal / care alearga in lumina lunii / de parca numai asa / s-ar putea trai si s-ar putea muri." - Andrea H. Hedes Cu ecouri filosofice si pulsiuni poetice, in care metafora isi etaleaza capacitatea emotionala, se intrupeaza povestea de iubire pe care ne-o propune Sandu Frunza. Cu reusite convingatoare atunci cand filosoful il lasa in pace pe poet - fiindca ele, "cuvintele, sfintele" sunt capcane viclene din care versul poate iesi cu bratele frante - nu numai "trupul se aprinde de trup", ci si poemul se lumineaza de strafulgerari lirice interesante: "Daca n-ai fi existat/ Dumnezeu ar fi plans in mine" ori, intr-o replica pavesiana, "va veni iubirea/ si va avea ochii tai".  Atunci cand cheama intr-ajutor simplitatea: ,"Nimic nu poate fi mai frumos decat/ gleznele tale / mangaiate de iarba" sau "Frumoasa era azi umbra ta", atunci cand uita sa explice si se lasa prada incertitudinii atat de certe a poesisului, Sandu Frunza ne face partasii unui parcurs auroral al iubirii cu ecouri din incantatoarea Cantare a cantarilor: "Trupul tau de luna si miere" ori "gura ei ca un trandafir arzand in ploaie". Sa-l citim in lumina unei bune-cuviinte si-a unui halou de puritate sentimentala care nu se mai poarta in lumea noastra aptera si dezmatata! -  Horia Badescu