Jurnalul berlinez Berlinul meu e un monolog ﾖ cu cele două părți ale sale Fasanenstrasse 23 și Stuttgarterplatz 22 scrise la un interval de zece ani ﾖ surprinde personalitatea unui oraș benefic și malefic totodată care te seduce și te sperie deopotrivă fixează imaginea unui organ viu care respira pulsează celulele lui reproducându-se vertiginos ca pe lamela unui microscop planetar. Dar aceasta nu este pur și simplu o carte despre fabulosul oraș din două lumi ci o carte despre Berlinul unic și irepetabil al fascinantei și seducătoarei scriitoare Nora Iuga al cărei monolog stă sub semnul unei replici memorabile: ﾄBerlinul sunt euﾓ.ﾄCel mai grozav scriu în cap mergând pe străzi așa am scris prima parte a jurnalului pe bănci în parcuri în cimitire în trenuri în bistrouri. Ultima parte am scris-o mai mult în casă la birou; soarele era tot mai palid și mai stins. Vara și toamna mai sunt mese pe trotuar atunci mori să auzi ce vorbesc oamenii să vezi cum se privesc dacă se iau de mână dacă își scot pantoful să-și mângâie câinele cu talpa goală. Acum vara și toamna se grăbesc să plece cât mai devreme acasă și Berlinul se arată tot mai șters de fapt el nici nu există decât în oglinda mea adică în chipul meu în aerul meu în mâna mea care scrie. Berlinul ăsta nu mai e decât o mică parcelă inclusă printr-un partaj arbitrar unui teritoriu nelimitat numit Nora Iuga (în slava veche numele ăsta ar putea fi tălmăcit prin Nord-Sud paradoxul perfect în care s-ar putea întâlni polul frigului cu cel al căldurii). De aceea nu e vina mea dacă uneori Berlinul ăsta e o biată umbrelă împrumutată de la un hotel de trei stele de pe Nestorstrasse pe care Nora Iuga o uită în S-Bahn dar nu-și face griji fiindcă mâine o va găsi cu siguranță la depozitul de obiecte uitate.ﾓ (Nora Iuga)
