Scrise cu remarcabil talent de povestitor Memoriile lui Valeriu Anania acoperă o lungă perioadă din anii ’30 ai epocii interbelice când adolescent fiind frecventă cursurile Seminarului Teologic Central din București și până în 1993 când este ales arhiepiscop. Avem astfel panorama unor epoci și regimuri politice diverse din istoria României odată cu imaginea completă a biografiei autorului de la adolescență și tentațiile legionare conjuncturale la rolul jucat în tentativa de retragere din funcție a Prea Fericitului Teoctist și alegerea lui Daniel ca mitropolit al Moldovei în 1990. Memoriile au inserturi de jurnal și sunt redactate în două etape: o primă parte până la întoarcerea din SUA în 1976 iar o a doua parte după 2001 când autorul recuperează mai vechiul manuscris.
ﾄTragismul vieții sale este refluxul voinței de a reuni contrariile în pofida unei istorii care absolutizează parțialitatea și partizanatul. Nu e de mirare că atitudinea respectivă ostilă oricăror încadrări definitive a provocat animozitați acuzații virulente sau după caz nedumeriri. Unii au interpretat-o ca pe un riscant proiect polifonic învecinat cu spiritul faustic al modernității. Alții au văzut în ea proba unor ezitări esențiale. În ce mă privește cred că adevărul se află aiurea. Părintele Anania este prin excelență un om liber un om care a refuzat să-și sacrifice înzestrările pe seama modelelor ideologice a imperativelor previzibile sau a obligațiilor circumstanțiale. Vor fi fiind toate acestea semnele unui parcurs contradictoriu? Nicidecum. Descifrez în ele dimpotrivă vocația unei coerențe paradoxale care face din demnitate o supremă valoare și cultivă neatîrnarea ca pe un superlativ al smereniei.ﾓ (Teodor Baconsky)
