Pentru mine, scrisul nu e un medicament, ci o victorie împotriva răului. M-am străduit să înlocuiesc prin cuvinte ceea ce e de nenumit. Am tăria să privesc în urmă.
Azi, când sunt mai în vârstă decât tatăl meu la acea vreme, îl privesc așa cum își privește o soră fratele mai mic, sau cum își privește o mamă fiul. Amestec generațiile, răstorn cronologia. Din nevoia mea de revelații, mi se pare că fila timpului e îngustă și c-o pot străbate fără șovăire. - Mireille Abramovici
Mireille Abramovici pornește pe urmele tatălui său, arestat la Nișa cu zece zile înainte de nașterea ei și deportat în mai 1944, alături de alte sute de evrei. În speranța de a-i salva, simbolic, viața, totul, chiar și cel mai vag indiciu, îi este de folos. Scrisori, fotografii și acte din arhiva mamei, drumuri în România, Franța și Germania, vizite la rude și la cunoscuți de-ai părinților ei, obiecte rămase amintire din povestea lor de dragoste, vise și intuiții umplu încetul cu încetul spațiile albe din portretul tatălui și întregesc o poveste copleșitoare.
