Carte

eBook Teatru III

de Eugene Ionesco

eBook Teatru III, Eugene Ionesco – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat eBook Teatru III – Eugene Ionesco

Traducere de Vlad Russo și Vlad Zografi   Mi-am intitulat comediile «antipiese», «drame comice», iar dramele mele – "pseudodrame" sau "farse tragice", căci, mi se pare, comicul este tragic, iar tragedia omului e vrednică de luat în râs. Pentru spiritul critic modern, nimic nu poate fi luat pe de-a-ntregul în serios, nimic pe de-a-ntregul în râs. Am încercat, în Victimele datoriei, să înec comicul în tragic. Amedeu e, înainte de toate, drama cuplului. O dramă realistă, dar tratată cu mijloace neobișnuite, cu elemente insolite, precum acest personaj monstruos care, aflat între două personaje, e întruchiparea unui duh neînduplecat: neputința lor de a iubi provoacă, fără îndoială, un soi de pasivitate latentă. Tabloul ar putea fi o poveste cu zâne și cu bătrâne vrăjitoare. Poate fi o ilustrare a miracolelor științei medicale (succese ale tratamentelor de întinerire, de grefe, implantări de organe și membre care lipsesc etc.) și ale chirurgiei estetice. Dacă e altceva, spectatorii își vor da seama. Comicul nu e bun decât dacă e îngroșat; trag nădejde că e așa. Și comicul nu e comic decât dacă e puțin înspăimântător. Al meu este oare așa? - Eugene Ionesco

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi eBook Teatru III?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând eBook Teatru III și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre eBook Teatru III

Cine a scris cartea eBook Teatru III?

eBook Teatru III a fost scrisă de Eugene Ionesco.

În ce an a apărut eBook Teatru III?

eBook Teatru III a apărut în anul 2017. Vezi și topul de cărți din 2017.

La ce editură a apărut eBook Teatru III?

eBook Teatru III a fost publicată la editura HUMANITAS.

Există eBook Teatru III în format PDF?

Poți verifica eBook Teatru III în format PDF.

Cărți scrise de Eugene Ionesco

Ai mai jos lista de cărți scrise de Eugene Ionesco. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.