Edda. Povesti din mitologia nordica

Edda reprezintă o excelentă introducere în lumea vechilor zei nordici, la fel de fascinantă și de bogată precum universul mitologic grecesc sau egiptean. Acest text conține atât cosmogonia din perspectiva popoarelor nordice, cât și cele mai cunoscute istorisiri despre Odin, Thor, Loki și ceilalți zei. Spectaculosul, aventură, crearea și distrugerea lumii zeiești se împletesc aici într-un text expresiv și dinamic, pătruns pe alocuri de umor, dar și de o complexitate surprinzătoare. Mitologia nordică, așa cum o cunoaștem astăzi, este cuprinsă și ea aproape exclusiv în paginile acestor manuscrise. Dintre toate textele medievale islandeze, cel care contribuie decisiv la cunoașterea ei este Edda lui Snorri Sturluson (1179-1241). Autorul este un aristocrat cărturar din prima jumătate a secolului al XIII-lea, chiar o figură politică de prim rang în Islanda vremii sale, precum și la curtea regilor norvegieni. Există mai multe lucrări care au ieșit probabil de sub pâna sa, în special cu caracter istoriografic, dar Edda este cu siguranță operă sa fundamentală. Este interesant de remarcat că tema acestei lucrări nu este propriu-zis mitologia, ci poezia, Snorri concepând-o ca pe un tratat complet de poetica autohtonă. Într-adevăr, poezia nordică tradițională datează de dinaintea sosirii creștinismului și posedă o bogată zestre de vocabular poetic și reguli prozodice complicate. Această tradiție poetică fiind amenințată cu dispariția în fața noilor mode literare de sorginte europeană, Snorri își propune în Edda s-o consemneze pentru posteritate și mai ales pentru viitoarele generații de poeți, dorind să încurajeze transmiterea acestui adevărat meșteșug tradițional.     Fragment din volumul "Edda. Povesti din mitologia nordică" de Snorri Sturluson:       „Pe un uriaș care locuia în Tărâmurile Uriașilor îl chema Norfi sau Narfi și avea o fiică pe care o chema Noaptea. Ea era neagră și întunecată, după cum îi era neamul. Ea i-a fost dată de soție unui bărbat pe care îl chema Naglfari, iar fiul lor s-a numit Aud. După el, ea fu dată de soție lui Anar, iar fiica lor s-a numit Pământ. La urmă a primit-o de soție Delling, din Neamurile Zeilor, iar fiul lor era Zi. Acesta era luminos la chip și frumos, după neamul tatălui său. Tatăl Tuturor îi luă pe Noapte și pe fiul ei, Zi, și le dădu doi cai și două care, și apoi îi trimise pe bolta cerească. Acolo aleargă ei mereu în carele lor de jur împrejurul Pământului, de la răsăritul Soarelui la apus și înapoi la răsărit. Noapte călătorește cu un cal pe care îl cheamă Coama-de-Chiciură și care în zorii fiecărei zile acoperă pământul cu rouă din picurii zăbalei sale. Zi are un cal pe care îl cheamă Coama-Lu-itoare, căci coama lui face să strălucească tot văzduhul și pământul.     Gangleri spuse atunci: „Cum cârmu-este Tatăl Tuturor mersul Soarelui și al stelelor?" Cel Înalt spuse: „Era un om pe care îl chema Mundilfări și care avea doi copii. Ei erau atât de frumoși și de chipeși, încât pe fiu îl boteză Luna și pe fiică, Soare pe care o dădu de soție unui om pe care îl chema Glen. Însă pe zei îi mânie așa o îndrăzneală și ei îi luară pe cei doi copii și îi aruncară pe cer. Lui Soare îi dădură sarcina de a mâna bidiviii ce trag carul Soarelui, cel plămădit de ei pentru lumînarea tărâmurilor lumii din topitura ce sărea în afară din Tărâmul Muspell. Cei doi bidivii se numesc Arvak și Alsvid. Sub greabănul lor zeii puseră foale care să îi răcorească, iar după învățătura unora aceasta se cheamă cărbune de fier (?). Luna cârmuiește mersul Lunii și domnește peste schimbările Craiului Nou și Lunii Pline. El răpi de pe Pământ doi copii, ce se numesc Bil și Hljuki, pe când veneau de la fântâna numită Byrgir și cărau în spate un butoi ce se cheamă Săeg și prăjina ce se cheamă Simul. Pe tatăl lor îl chema Vidfinn. Acești copii îl însoțesc pe Lună, după cum se vede și de pe Pământ.”