Carte

Editor de unul singur. Management in industria cartii

de Bogdan Hrib

Editor de unul singur. Management in industria cartii, Bogdan Hrib – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Editor de unul singur. Management in industria cartii – Bogdan Hrib

Editor de unul singur. Management în industria cărții. Idee, manuscris, autor, editura, carte, biblioteca, librărie, cititor Un volum despre managementul pietei de carte din România și din lume, așa cum a văzut-o un editor din 1993 și până astăzi, parcurgând, rând pe rând, toate etapele nașterii unei cărți de la o idee în mintea unui autor, până la cartea de pe raftul librăriei sau bibliotecii.    O selecție de idei, date, analize și tendințe din piața editorială disecate de multe ori, la firul ierbii, cu exemple concrete din industria cărții românești, dar și din cea britanică, americană sau franceză, pigmentate cu exemple concrete și modele de urmat sau de evitat, dar soluții pentru rezolvarea unor situații neașteptate.   Volumul Editor de unul singur este rezultatul firesc al celor mai bine de douăzeci și cinci de ani pe care Bogdan Hrib i-a dedicat acestei teribile alegeri profesionale. Este vorba despre experiență? Nu încape îndoială, dar nu numai atât. Discutăm aici, fără nici cea mai mică urmă de emfază, și despre adrenalină, nopți nedormite, nesfârșite șiruri de reușite și eșecuri, speranțe, momente descurajante, efort psihic și nu rareori chiar fizic, conflicte, probleme aparent insurmontabile cerând rezolvări urgente, dar și despre clipele de satisfacție imensă. Într-un cuvânt, despre viață. - Dănuț Ungureanu   Bogdan Hrib a fondat editura Tritonic în 1993 și de atunci, neîntrerupt, este editor de carte. Scriitor și jurnalist, a ținut cursuri și conferințe despre managementul industriei cărții, a predat scriere creativă, a fost invitat la numeroase târguri de carte din țară și străinătate, a fost cadru didactic asociat la SNSPA, Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. A publicat șapte volume de ficțiune și numeroase articole științifice.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Editor de unul singur. Management in industria cartii?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Editor de unul singur. Management in industria cartii și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Editor de unul singur. Management in industria cartii

Cine a scris cartea Editor de unul singur. Management in industria cartii?

Editor de unul singur. Management in industria cartii a fost scrisă de Bogdan Hrib.

În ce an a apărut Editor de unul singur. Management in industria cartii?

Editor de unul singur. Management in industria cartii a apărut în anul 2018. Vezi și topul de cărți din 2018.

Câte pagini are Editor de unul singur. Management in industria cartii?

Editor de unul singur. Management in industria cartii are 200 de pagini.

La ce editură a apărut Editor de unul singur. Management in industria cartii?

Editor de unul singur. Management in industria cartii a fost publicată la editura TRITONIC.

Care este cel mai mic preț pentru Editor de unul singur. Management in industria cartii?

Cel mai mic preț găsit acum este 41.23 lei.

Există Editor de unul singur. Management in industria cartii în format PDF?

Poți verifica Editor de unul singur. Management in industria cartii în format PDF.

Cărți scrise de Bogdan Hrib

Ai mai jos lista de cărți scrise de Bogdan Hrib. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.