Rezumat Eficienta judiciara: Listele de verificare – Mihail Dinu
Stoicii au scris despre praemeditatio malorum, înțelepciunea populară a conturat îndemnul „să pui răul înainte”, iar contemporaneitatea a consacrat termenul „proactivitate”. Indiferent de denumire, transcende peste veacuri o explicație a succesului în orice domeniu: pregătirea și anticiparea. Lucrarea de față s-a născut din dorința de a aplica aceste concepte în sfera procesului civil. Metoda propusă – listele de verificare – și-a dovedit deja eficiență în aviație și în medicină, domenii fundamental deosebite, care nu au nimic în comun în afară de complexitatea ridicată. Fiind cunoscută și avocaților din sistemul de drept anglo-saxon, metoda întrunește toate criteriile pentru implementarea în activitatea litiganților autohtoni, fără a fi tributară experienței sau cunoștințelor teoretice avansate. Este „firul roșu” al oricărui proces și garanția unei bine-venite structuri într-un context judiciar dedalic. Profitând de exemplificarea listelor de verificare, lucrarea cuprinde numeroase analize și recomandări practice menite să îmbunătățească interacțiunea litiganților cu clienții, instanța de judecată și alți participanți la procesul civil. Acestea formează îndemnul autorului către lărgirea orizontului de cunoaștere juridică dincolo de limitele scolastice (a ști/know), către aplicațiile practice (a ști cum să/know-how). Într-o epocă a abundenței informațiilor, succesul aparține celor care știu să le întrebuințeze adecvat în practică. Pornind de la aceste premise, lucrarea se adresează atât avocaților, cât și tuturor celor care, angajați fiind în procesul judiciar, se află în căutarea unor metode de perfecționare și sunt în rezonanță cu vechiul proverb chinezesc conform căruia, „cu cât transpiri mai mult în antrenament, cu atât vei sângera mai puțin în luptă”.
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Eficienta judiciara: Listele de verificare?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Eficienta judiciara: Listele de verificare și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.