PDF

Cartea Egocentric. Volumul 1 PDF

de Claudiu Oteleanu

Egocentric. Volumul 1, Claudiu Oteleanu – copertă

Cauți Cartea Egocentric. Volumul 1 PDF de Claudiu Oteleanu? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Egocentric. Volumul 1 - Claudiu Oteleanu

Claudiu Oțeleanu a mai cochetat cu scrierea confesivă, fiind foarte activ pe un blog personal, unde și-a exprimat convingerile doar sub forma unor eseuri. Poezia devine acum un spațiu depozitar al unor gânduri violent exprimate, care ascund frustrări și mari suferințe. Interesanta este sursa acestor stări, sursă ce devine laitmotivul întregului volum. Este vorba de chinul reprezentat de ceilalți. Adept al celebrei idei aparținând lui Sartre: „Infernul sunt ceilalți", Oțeleanu își construiește întregul discurs artistic sub obsesia dată de violență, de nepăsarea și de lipsa de conștiință a aproapelui. Astfel, volumul Egocentric se constituie într-un strigăt existențial. Este vorba de poezia unei zădărnicii duse până la extrem. Disconfortul, lipsa iubirii aproapelui devin laitmotive constante pe parcursul întregii plachete. Poezia lui Claudiu Oțeleanu este incapabilă de devenire, precum lirica bacoviană. Așa cum poetul interbelic nu putea evada din universul de suferință și din obsesia morții, prezența serie de texte se remarcă prin disconfortul provocat de prin neputință de a se face abstracție de abjecția umană a aproapelui. - Cristian Vieru  

Cauți Egocentric. Volumul 1 în format PDF? Gândește-te la Claudiu Oteleanu.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Claudiu Oteleanu a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Claudiu Oteleanu a investit-o în Egocentric. Volumul 1.

VERIFICĂ VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Egocentric. Volumul 1

Cine a scris cartea Egocentric. Volumul 1?

Egocentric. Volumul 1 a fost scrisă de Claudiu Oteleanu.

Câte pagini are Egocentric. Volumul 1?

Egocentric. Volumul 1 are 150 de pagini.

Unde găsesc Egocentric. Volumul 1 în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Egocentric. Volumul 1?

Compară prețurile pe pagina cărții Egocentric. Volumul 1 sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Claudiu Oteleanu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Claudiu Oteleanu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.