El Narco. Cartelurile de droguri din Mexic

    El Narco este o analiză pătrunzătoare a comerțului cu droguri care transformă oameni obișnuiți în criminali în serie. Cartelurile au devenit atât de puternice, încât au ajuns o amenințare la adresa guvernului mexican, a cărui luptă împotriva drogurilor a degenerat în violente, transformând regiuni întregi ale țării în adevărate zone de război. Cartea lui Ioan Grillo, în care autorul încearcă să demonstreze ce anume se află în spatele acțiunilor cartelurilor, urmărind transformarea mafioților din contrabandiști mărunți în conducători ai unor imperii ale crimelor, este cutremurătoare.      Fragment din romanul "El Narco. Cartelurile de droguri din Mexic" de Ioan Grillo:     “Asasinii mexicani au preluat multe tehnici columbiene și au început să-și ia și ei titlul de sicario. Asemenea partenerilor lor, șefii mafioți recrutau tineri din ghetouri. Și blocau calea victimelor cu mașini. Însă, pe când columbienii circulau pe motociclete, mexicanii dădeau atacul din jeepuri și mașini de teren. Iar în timp ce columbienii omorau cu pistoale, mexicanii își foloseau îndrăgitele puști „corn de capră”.     Pe măsură ce războiul drogurilor se întețea, atacatorii înarmați cu AK-47 au început să împroaște cu gloanțe în prostie. Victimele încasau adesea 50 de gloanțe, iar în jur, pe ciment, erau împrăștiate încă 300 care nu-și atinseseră ținta. O asemenea abundentă de gloanțe garantează că victimă a murit. Și sporește drastic riscul de a răni civili. Ajungeam la din ce în ce mai multe crime soldate cu victime printre oamenii din zonă: o femeie de afaceri care tocmai trecea prin spatele țintei la volanul unei broscute VW. Vânzătorul de taco de la marginea străzii. Mama care tocmai trecea cu bebelușul ei în cărucior. Presa mexicană le spunea victime ale „gloanțelor pierdute”. Numărul victimelor civile a devenit de ordinul sutelor.     Însă sicărios își executau întotdeauna țintele. Și reușeau mai tot timpul să se îndepărteze netulburați. Nu înțelegeam cum puteau asasinii mexicani să dea simultan lovituri în trei părți ale Culiacanului sau Juarezului, în prezența a sute de polițiști și soldați, ca apoi să se facă nevăzuți. Și nu reușeam să înțeleg cum de reușeau atât de ușor mafioții să răpească victime de la domiciliu, serviciu sau restaurante și să le abandoneze apoi fără viață în public. De ce se predă lumea pur și simplu unui comando care urmează să-i tortureze și ucidă, după cum știu probabil foarte bine? De ce nu încearcă să fugă?   Când l-am vizitat în închisoarea din Ciudad Juarez, i-am pus aceste întrebări și lui Gonzalo, asasinul cartelului care a pus la cale multe dintre aceste răpiri și asasinate. Bărbatul de 38 de ani stă pe patul său din aripa penitenciarului controlată de evangheliștii creștini și-mi povestește despre anii violenți petrecuți în slujba mafiei.”