Eleganta ariciului

O carte splendidă, o fabulă filozofică încântătoare, care a cucerit milioane de cititori și nu dă niciun semn că s-ar opri. - Elle Eleganța ariciului său Prozac? O întrebare insolită? Nici gând! Un cabinet de psihoterapie parizian prescrie de câteva luni pacienților săi Eleganța ariciului. […] «Această carte este un adevărat laborator alchimic, unde fiecare își poate găsi rezolvarea propriilor probleme», spun ei. - Jerome Dupuis, L’Express Nimeni nu și-ar fi imaginat că acest roman tandru, amuzant și filozofic se va bucura de un asemenea succes. Pentru unii, este o combinație între Lumea Sofiei de Jostein Gaarder și saga familiei Malaussene de Daniel Pennac. Pentru alții, o versiune romanescă a filmului Fabulosul destin al lui Amelie Poulain. Oricum ar fi, cititorii nu-i pot rezista! - Le Monde PRIX GEORGES BRASSENS • PRIX DES LIBRAIRES • PRIX DES BIBLIOTHEQUES POUR TOUS • PRIX ROTARY • PRIX VIVRE LIVRE Muriel Barbery – romancieră franceză născută la Casablanca, Maroc, la 28 mai 1969. A studiat la Ecole Normale Superieure de Fontenay-Saint-Cloud și a obținut diploma de studii aprofundate în filozofie. A debutat în 2000 cu romanul O delicatesă, tradus în douăsprezece limbi. Eleganța ariciului, al doilea roman al său, a constituit surpriza editorială a anului 2006: s-a vândut în peste un milion de exemplare și a fost tradus rapid în lumea întreagă. Succesul la public a fost dublat și de o primire entuziastă din partea criticii. Romanul a fost adaptat pentru marele ecran de Mona Achache, cu Josiane Balasko și Garance Le Guillermic în rolurile principale. Fragment din cartea "Eleganța ariciului" de Muriel Barbery: "Urmează a doua întrebare: ce cunoaștem noi despre lume?  La această întrebare, idealiștii ca Immanuel Kant răspund.  Ce răspund?  Răspund: nu mare lucru.  Idealismul este poziția care consideră că nu putem cunoaște decât ceea ce îi apare conștiinței noastre, această entitate semidivină care ne salvează de bestialitate. Cunoaștem despre lume ceea ce conștiința noastră poate să spună despre ea, pentru că i se înfățișează - și nu mai mult.  Să luăm drept exemplu la întâmplare un simpatic motan numit Leon. De ce? Fiindcă găsesc că-i mai ușor cu o pisică. Și vă întreb: cum puteți să fiți siguri că e vorba de o pisică și chiar să cunoașteți ce este o pisică? Un răspuns corect ar consta în a evidenția faptul că perceperea animalului, completată cu câteva mecanisme conceptuale și lingvistice, va conduce la formarea acestei cunoașteri. Dar răspunsul idealist constă În a lua în considerare imposibilitatea de a ști dacă ceea ce perce-pem și concepem noi ca fiind pisica - dacă ceea ce îi apare conștiinței noastre ca pisica - este într-adevăr conform cu ceea ce este pisica în intimitatea ei profundă. Poate că pisica mea, pe care o percep în momentul de față ca pe un patruped obe cu mustăți frematânde și pe care-l așez în mintea mea într-un sertar etichetat „pisica", este, în realitate și în însăși esența sa, un cocoloș de gelatină verde care nu face miau. Însă simțurile mele sunt astfel alcătuite, încât asta nu mi se Înfățișează, iar scar-boașa piftie verde, Înșelând dezgustul meu și naiva mea încredere, se prezintă conștiinței mele sub aparența unui animal domestic lacom și mătăsos. Iată idealismul kantian. Noi nu cunoaștem despre lume decât ideea pe care ne-o dă despre ea conștiința noastră."