Eliminarea

La 30 de ani de la sfârșitul regimului lui Pol Pot, care a lăsat în urmă 1,7 milioane de morți, Rithy Panh a ajuns un cineaște renumit. A luat hotărârea să-i pună o serie de întrebări unuia dintre responsabilii pentru acest genocid: Duch, care nu era nici un om banal, nici un demon, ci un organizator educat, un călău care vorbea, mintea, explică, își țesea legenda. Eliminarea este povestea acestei confruntări ieșite din comun. O lucrare extraordinară despre istorie, despre râu, scrisă în spiritul cărții lui Primo Levi, Mai este oare acesta un om?, și a Nopții lui Elie Wiesel. „Cineastul franco-cambodgian Rithy Panh oferă o mărturie excepțională despre cum a reușit să supraviețuiască genocidului orchestrat de khmerii roșii, în perioada anilor 1975–1979.” – LE FIGARO „Valoarea cărții de față stă în detaliile folosite de Rithy Panh pentru a descrie nebunia din acei ani, când khmerii roșii au luptat să distrugă orice urmă de umanitate… o relatare dură despre genocidul din Cambodgia, o contribuție la istoria acelei perioade. Este, de asemenea, o analiză a naturii răului, atât din perspectiva victimei, cât și din cea a criminalului.” – WALL STREET JOURNAL „Mai mult decât oricare altă carte, Eliminarea ne reamintește de ce este crucial să studiem istoria, de ce educația ar trebui să fie prioritatea unei națiuni și de ce nimic nu este mai important decât cultura și arta.” – THE COFFIN FACTORY RITHY PANH (n. 1964) este un regizor, scenarist și director de imagine, binecunoscut pentru filmele sale care prezintă ororile genocidului din Cambodgia, în perioada Partidului Comunist al khmerilor roșii, care au provocat moartea familiei sale. Printre peliculele regizate se numără: Bophana, une tragedie cambodgienne (premiul Planete Cable, 1996), S21 – la machine de mort Khmere rouge (premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul internațional de film de la Valladolid, premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul internațional de film de la Hong Kong) și L’image manquante (premiul Un Certain Regard la Festivalul internațional de film de la Cannes). A scris și câteva cărți, printre care: La machine khmere rouge (împreună cu Christine Chaumeau) și Le papier ne peut pas envelopper la braise (împreună cu Louise Lorentz). CHRISTOPHE BATAILLE (n. 1971) este un scriitor francez contemporan, care lucrează la Grasset din 1997. Primul său roman, Annam(1993), a câștigat două premii literare importante, și a fost urmat de Absinthe (1994), care a fost bine primit de criticii de la acea vreme. Printre alte cărți se numără: Vive l’enfer (1999), J’envie la felicite des beteș (2002), Quartier general du bruit (2006). Din ianuarie 2007, scriitorul susține Bibliotheques Sans Frontieres (Biblioteci fără frontiere), o organizație non-guvernamentală care sprijină accesul la educație în țările în curs de dezvoltare. E cunoscută încercarea totalitarismelor de a schimba brutal o societate presupus pervertită din diverse rațiuni – fie că vorbim de nazism sau de comunsim, fiecare a căutat, într-un timp cât mai scurt să reformeze ideologic societatea din rădăcini – e vorba de o reformă care nu a fost însă lipsită de decalaje – căci dacă noul mod de organizare socială și transformările inșituționale au putut fi impuse încă de la început, în ceea ce privește miză mai profundă și mai relevantă pentru regimurile totalitare, anume transformarea gândirii, nașterea omului nou, aceasta a avut nevoie de câteva generații, poate chiar de decenii de propagândă și opresiune pentru a-și atinge scopul. În Cambodgia, regimul totalitar a avut o nuanță mult mai dură și mai înfricoșătoare iar asta pentru că khmerii roșii au încercat să ridice la superlativ inițiativa dictatorială – mai precis au încercat să imprime același ritm de evoluție atât transformării social-instituționale cât mai ales epurării ideologice, printr-o brutalitate fără margini. Cartea lui Rithy Panh, un supraviețuitor al regimului cambodgian din perioada 1975-1979 vorbește, recuperând memoria și experiența autorului în documentarea genocidului din acea perioadă, despre maniera în care dictatura sângeroasă a Angkarului (partidul comunist cambodgian) a reușit să transforme întreagă țară într-un experiment social de proporții. Volumul recompune imaginea unei epoci, alternând interviul luat șefului centrului de tortură cambodgian S21, crudul Duch, cu amintirile autorului care a reușit să traverseze infernul dezlănțuit de politica lui Pol Pot. Fost profesor de matematică, aderând de timpuriu la mișcarea comunistă, Duch urcă repede în ierarhie și devine un sângeros executant dar și un diabolic arhitect al rafinării metodelor de tortură și interogație, totul sub umbrela nobilelor intențîi ideologice. În ciuda faptului că pe alocuri, Duch pozează în ipostaza de victimă, sugerând că regimul de la Phnom Penh a inițiat un mecanism al terorii în care atât prizonierii, cât și torționarii erau supuși acelorași presiuni, în ciuda faptului că Duch caută să își asume statutul unui simplu executant, al unui birocrat străîn de ororile produse de hârtiile pe care le semna (validând, așadar, teza banalității răului propusă de Hannah Ardendt), Rithy Panh surprinde, refăcând biografia și activitatea lui Duch o psihologie a torționarului, cu tot cu mijloace de apărare psihologică dar și cu mijloace de atac ideologic pe care acesta le-a antrenat. Tocmai această reconstrucție îi răpește lui Duch posibilitatea de a se autointitula o altfel de victimă a sistemului -în fond, acest torționar a fost judecat și condamnat la închisoare pe viață în urmă cu câțiva ani în Cambodgia. Dincolo de confruntarea (dureroasă, fără îndoială) cu cel care a întrupat violența și strategiile nemiloase ale unui regim politic, Rithy Panh evocă evoluția Cambodgiei sub conducerea khmerilor roșii. Ambiția acestora de reformare socială nu a cunoscut limite: dincolo de demolarea instituțională și de persecuțiile obișnuite oricărui regim totalitar, khmerii roșii au mers mult mai departe, în încercarea de reeducare și de dezrădăcinare adâncă a ordinii sociale anterioare – s-a ajuns la o desființare rapidă a memoriei și a oricărui reper care putea aminti de lumea veche- astfel, cambodgienii au fost strămutăți cu toții din orașe în junglă și în orezării izolate, într-un exod impresionant, monedă a fost eliminată ca mijloc de schimb (iar oamenii au început să facă troc ca în epocile primitive), s-au interzis căsătoriile din dragoste dar și ochelarii și hainele -considerate elemente burghezo-intelectuale, practic s-a încercat impunerea fără drept de apel a unei societăți pe deplin agrare și nomade, în esență bovine, în care până și ideea alfabetizării să devină ceva privit cu suspiciune. Tot ce primesc locuitorii orezăriei sunt un rând de veșminte și niște sandale (identice pentru toată populația desigur). În ciuda faptului că muncesc de dimineața până seara, fără utilaje, fără să li se explice scopul lucrărilor, supușii regimului trăiesc ca într-un regim de detenție (deși nu este vorba de deportare și condamnare – pur și simplu acesta devine regimul de viață al majoritățîi populației): despărțiți de familii și murind de foame, forțați să mărșăluiască periodic, fără un domiciliu exact, suferind de malnutriție și boli infecțioase. Rithy Panh, în anii 70 un simplu adolescent, își va vedea rudele suferind și murind, va trăi, la rândul său chinurile foametei (va ajunge să mănânce piele uscată de vacă și rădăcini) dar și cele ale dizenteriei și va fi nevoit să își facă autocritică (ce practică sfântă a regimului!) pentru excesul de imaginăție al poveșților sale (așadar, nici ficțiunea copilăriei nu scapă de vigilența autorităților). Cartea lui Panh, intitulată sugestiv Eliminarea, vorbește cu autenticitate și luciditate despre un adevărat holocaust socio-cultural, despre cel mai eficient și mai simplu mijloc de exterminare al unei nații: privațiunea. Fără să devină sentimentală, fără să încerce printr-o mulțime de detalii sinistre să impresioneze și să zguduie cititorul, povestea lui Panh este dublată, pe alocuri, de o abordare psihologist-eseistică, mai ales în analiza răspunsurilor torționarului Duch, autorul părând a se situa, în ciuda celor trăite, pe aceleași poziții ca cititorul – poziția unei reflecțîi interminabile în jurul întrebării: cum a fost posibil așa ceva? Sever Gulea, pentru blog.libris.ro