Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Elita – Kiera Cass

Elită vol.2 din seria Alegerea Alegerea a început cu 35 de fete. Acum, grupul s-a restrâns la șase – Elita, iar competiția pentru a câștiga dragostea prințului Maxon este mai aprigă ca niciodată. Cu cât se apropie America de inima prințului, cu atât mai mult se luptă să descopere ce este cu-adevărat în sufletul ei. Fiecare moment petrecut în compania lui Maxon este că o poveste frumoasă, plină de romantism răscolitor. Însă de câte ori își vede prima dragoste, pe Aspen, este din nou atrasă irezistibil de dorința de a trăi alături de el viața pe care o plănuiseră împreună. În vreme ce ea este sfâșiată între două promisiuni de viitor foarte diferite, restul Elitei va ști exact ce-și dorește, iar America va fi la un pas de a pierde ocazia alegerii. Pe fondul dificilei decizii, rebelii violenți sunt tot mai hotărâți să dea jos monarhia, iar planurile lor pot distruge și ultima șansă a Americii de a se bucura de un final fericit. Elita, cel de-al doilea volum al seriei Alegerea, este o carte relaxantă și foarte captivantă prin intriga ei neașteptată. Este un roman plăcut, ușor de citit, care te ține cu sufletul la gură. O lectură potrivită pentru cei care apreciază distopiile moderne. - The Guardian O carte cu-adevărat fascinantă. - Publishers Weekly Fragment din volumul "Elita" de Kiera Cass:   "Statele Unite fuseseră invadate la începutul celui de-al Treilea Război Mondial, după ce nu reușiseră să își plătească imensa datorie către China. În loc să primească bani, pe care Statele Unite nu-i aveau, chinezii înființaseră un guvern aici, formând Statul American al Chinei și folosindu-i pe americani ca mână de lucru. Până la urmă, Statele Unite se revoltaseră - nu doar împotriva Chinei, dar și împotriva rușilor, care încercau să fure forța de muncă dezvoltată de chinezi - alăturându-se Canadei, Mexicului și altor țări latine, pentru a forma un singur stat. Avusese loc al Patrulea Război Mondial și, deși îi supraviețuiserăm, devenind o țară nouă, conflictul avusese un efect devastator din punct de vedere economic. - Maxon mi-a spus că, înainte de al Patrulea Război Mondial, oamenii nu aveau mai nimic. - Are dreptate. Parțial asta este motivul pentru care sistemul de caste e așa de nedrept. De la bun început, nimeni nu avea prea mare lucru cu care să contribuie, de aceea mulți oameni au sfârșit prin a ajunge în castele inferioare. Nu voiam să o iau pe drumul ăsta cu tata, pentru că știam că se aprindea destul de repede. Nu se înșela - castele erau nedrepte -, dar vizita asta era una veselă și nu doream să o irosesc vorbind despre lucruri pe care nu le puteam schimba. - Pe lângă informații despre istorie, primim și multe lecții de etichetă. Acum intrăm un pic mai mult în diplomație. Cred că s-ar putea să trebuiască să o folosim la ceva în curând, de se insistă atât asupra ei. Fetele care vor rămâne, cel puțin.  - Cum adică? - Se pare că o fată se va întoarce acasă, împreună cu familiia ei. Maxon trebuie să facă o eliminare după ce vă va cunoaște pe toți. - Pari nefericită. Crezi că te va trimite acasă? Am ridicat din umeri. - Ei, haide. Până acum sigur ți-ai dat seama dacă te place sau nu. Dacă te place, nu ai de ce să-ți faci griji. Dacă nu, de ce ai mai vrea să rămâi? - Presupun că ai dreptate.”

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Elita?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Elita și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Elita

Cine a scris cartea Elita?

Elita a fost scrisă de Kiera Cass.

În ce an a apărut Elita?

Elita a apărut în anul 04 noiembr. Vezi și topul de cărți din 04 noiembr.

Câte pagini are Elita?

Elita are 352 de pagini.

La ce editură a apărut Elita?

Elita a fost publicată la editura LEDA.

Care este cel mai mic preț pentru Elita?

Cel mai mic preț găsit acum este 45.1 lei.

Există Elita în format PDF?

Poți verifica Elita în format PDF.

Cărți scrise de Kiera Cass

Ai mai jos lista de cărți scrise de Kiera Cass. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.

Recenziile cărții ELITA publicate pe Booknation

Recenzie „Elita” de Kiera Cass
Recenzie „Elita” de Kiera Cass
publicată la 2017-08-13 21:16:25
recenzie scrisă de Maria Vulpe