Ce fel de bătrânețe vrei să ai? Bună sau rea? Frumoasă sau urâtă? Reușită sau ratată? Bineînțeles, răspunsul va fi totdeauna cel pozitiv. Punctul nevralgic al problemei stă însă într-o întrebare simplă, dar cu răspuns complicat: știi ce ai de făcut? Cum e bine să reacționezi în fața neputințelor pe care le aduce senectutea după sine: tenebros (lăsându-te copleșit) ori euforic? Nici una, nici alta. Nici să te scoli zi de zi cu gânduri sumbre, dar nici cu intenția de a depăși recordul de 150 de faze de râs al copiilor. Nimeni nu spune că fiecare zi trebuie să fie o zi de bal, dar nici de parastas. Nimeni nu pretinde că poți să îmbătrânești fără revolte, fără lamentări. Nimeni nu spune că e ușor să fii optimist, când necazuri de tot soiul apăsă pe umerii tăi din ce în ce mai slăbiți, dar cum poți să crezi că vei descoperi seninătatea vârstei (cheful de viață) altfel decât căutând-o până și în piatră seacă? Și iarăși, nimeni nu spune că râsul dizolvă scăderile și nefericirile bătrâneții. Nu e un leac miraculos, dar este în stare să-ți schimbe starea de spirit negativă și să stimuleze comportamente sănătoase de viață. Nu un panaceu, ci un sirop tonic, o supapă, un balsam. Merită să îmbătrânești? Merită, cum să nu merite! Fie și numai din curiozitate. Fie și numai din plăcerea bucuriilor mărunte, de zi cu zi. Stoarce tot ce-i mai bun din ce-ți oferă viața, din ce-ți oferi tu și din ce-ți oferă semenii tăi. Să fie altă cale mai bună decât asta? Traian Cosma
