Elmore are un vis cât coarnele lui de mari: vrea să devină unul dintre renii Moșului. Dar există o mică problemă: elanii... nu zboară. În fiecare seară, când zăpada se așază cuminte pe ferestre, Elmore îi privește pe renii Moșului cum se antrenează pe cer și simte în piept un fior pe care nu știe să-l numească. Să fie dorință? Să fie curaj? Așa că, într-o zi, Elmore decide să facă ceva la care nu s-ar fi așteptat nimeni: își scrie candidatura pentru postul de ren.
Elmore are un vis cât coarnele lui de mari: să devină renul Moșului. Nu ajutor, nu spiriduș, nu paznic de cadouri, ci ren. Dar există o problemă mică... sau, mai bine zis, foarte mare: elanii nu zboară. Nu au aripi, nu au antrenament și, sincer, nici prea multă grație în aer. Și totuși, în fiecare seară, când renii se ridică spre cer într-un dans perfect de lumini, Elmore îi urmărește cu ochi mari și o dorință care îi încălzește tot pieptul. Simte ceva ce nu poate explica în cuvinte: o amestecătură de speranță, curaj, emoție și un strop de nebunie frumoasă. Așa că într-o zi, elanul cel timid face un gest pe care nici Moșul nu l-ar fi prevăzut: își depune candidatura pentru postul de ren. Scrie strâmb, șterge, rescrie, își pune tot sufletul în scrisoare și așteaptă un semn. Iar când semnul vine, Elmore pornește la drum cu inimă mare și pași care alunecă puțin pe zăpadă. Pentru că Elmore are ceva mai puternic decât zborul: are voință. Și Moș Crăciun vede asta.
Ilustrații color de Mike Boldt.
Elmore, elanul de Craciun
