Cuvintele lui Ioan Barb din aceasta noua carte a sa, emigrand dintr-o singuratate aproape absoluta, au o stranie proprietate de a incolti in interiorul oricarui "vis inzapezit", renascand in timpul zborului lor de cautare, intr-un cu totul alt trup, intr-o cu totul alta viata, in care traim, dupa cum afirma poetul, chiar suntem cu desavarsire morti. Si asta, probabil, pentru ca si moartea, chiar si cea launtrica, ne poarta spre o alta viata. Renasterea are loc prin sarut, prin iubire, cand "buzele tale palide" se deschid in noapte, luminand asemenea aripilor unui fluture hipnotizat de licarirea inselatoare a unuimuc de tigara aflat in scrumiera. Aceasta transhumanta are loc, afirma poetul, cel putin asa as vrea sa interpretez eu, in ciuda faptului ca fiecare despartire rupe din noi ceva/ ce nu se mai repeta/ asa cum nu va mai reveni nici un mort din pamant/ nici un suflet din infern. - Nichita Danilov
