Cu un cuvânt al autoarei pentru ediția romană Ediție îngrijită, traducere și prefață de Marian Papahagi „Eminescu nu e o floare rară, desfăcută aproape prin miracol dintr-o sămânță adusă din întâmplare pe solul Daciei de suflarea vânturilor apusene: este un astru țâșnit din adâncurile cerurilor din Răsărit, ca mărturie despre o civilizație tânără și nouă, dar înrădăcinată într-un trecut de veche cultură și de severă tradiție. Ca și a Luceafărului său, și lumina lui a străbătut, înainte să ajungă până la noi, o cale lungă.“ (ROSA DEL CONTE) „Studiul publicat în 1963 de Rosa Del Conte are nu numai meritele incontestabile ce revin exegezelor riguroase și solid întemeiate în bibliografia de specialitate, ci și pe acela de a propune și argumenta un punct de vedere original, aparat cu erudiție și strălucire. E vorba de cea mai importantă cercetare străină dedicată lui Eminescu și una din operele de rezistență despre poezia, proză și cultura eminesciană, de așezat alături de marile exegeze românești asupra subiectului. “(MARIAN PAPAHAGI) Ilustrația copertei: Willow Bough, tapet de William Morris, 1887 Fragment din cartea "Eminescu sau despre absolut" de Rosa Del Conte "Eminescu nu va mai păstra titlul primei scheme ce se intitulează Elena, cu o referință prea precisă la un dat biografic determinat și recognoscibil. Meditația își denunță prin noul titlu, Mortua est!, caracterul, care nu mai e autobiografic, ci general. Cu toate acestea, precum în prima redactare, reluată la distanță de cinci ani de la acea primă schiță, fantezia lui Eminescu a rămas credincioasa mișcării inițiale: 'Ai pierit...' Acea stingere, acea dispariție și risipire este cea care, după ce a lovit inima, mișca fantezia și vrea să se traducă în cuvânt, dar în cuvânt creator, care să fie sentiment și imagine. Ea încearcă să ajungă la poezie, dar nu izbutește să rupă conexiunile gramaticale și acceptă logica formală a figurilor retorice. Că se repetă în fiecare vers al primei redactări. Și iată, cinci ani mai târziu, comparația inertă mântuită de metaforă, unde sunt anulați termenii intermediari, iar transfigurarea e totală. Dar sensibilitatea artistică a poetului mai pretinde și altceva: printr-o primă modificare, cu totul intuitivă, el a eliminat acel gerunziu cu funcție de participiu prezent, 'veghind', a cărui valoare activă și actuală de „care continua să vegheze" se găsea într-un nepotrivit contrast cu verbul 'piere'. Într-adevăr, acesta din urmă spune despre dispariția a ceva ce, tocmai din această cauză, nu mai poate continua să vegheze. Forma ce rezultă este: O lampă de veghia pe triste morminte față de Ca lampa ce piere veghind pe mormânturi. Astfel, poetul a asigurat și celor doi senari* care compun versul un perfect paralelism de arsis** sithesis*** , alternate într-o cadență gravă: O lampă de veghi pe triste morminte și a îndepărtat definitiv verbul 'piere': acea moarte, tocmai pentru că nu mai e denunțată de cuvântul logic, e cu atât mai sugestiv sugerată de metafora care, evident, îi extinde sensul la spiritul-flacără."
