Poetul realizează prin poezia sa juvenilă o privire retrospectivă asupra unor momente efervescente de tinerețe, de trăiri dureroase în care amintirea iubitei, rămasă într-un trecut incert, îl urmărește la fiecare pas. De fapt, asistăm la o poveste de iubire trăită de unul singur, într-un zbucium continuu. Eul liric al autorului incizează fiecare spasm. Poeziile par a fi o invocare a iubitei pierdute, a cărei umbră îl urmărește pretutindeni. Cititorul participă cu emoție prin labirintul trăirilor a căror respirație încărcată emană o atmosferă de tristețe apăsătoare a îndrăgostitului ce percepe prezența iubitei în tot ceea ce-l înconjoară. Poezia tânărului poet e simplă, fără încărcături artistice, dar plină de viață, de zbucium, de trăiri intense, penetrantă. Ca formă de încadrare a frământărilor a folosit îmbinarea dintre poezia clasică și cea modernă. Versurile au rima albă, grupate în strofă. De asemenea, măsură, în general, e păstrată și se percepe un anumit ritm interior care creează o formă de incantație. Poeziile lui Mihai Adrian introduc cititorul într-o atmosferă de emotivitate și amintiri izvorâte din interiorul zbuciumat, încărcat de angoase și așteptări. Volumul formează un tot unitar, dând senzația de caleidoscop al iubirii. Tonalitatea, construcția lucrărilor din acest volum de debut anunță un glas poetic ce va fi tot mai remarcat, în ciuda revenirii la stilul liric-romantic. (Rodica SCUTARU-MILAȘ) Fragment din volumul "Emoții violet" de Mihai Adrian "Insomnie Ora trei și-o secundă dintr-o noapte tăcută te găsește departe, printre scheme ciudate, te trezești pentru-o clipă doar zâmbit și frumoasă în visul meu ce-l aduce înc-o secundă din noapte. "
