Enciclopedia inutilitatii

S I M P L I Ț A T E A : U N   P R O D U S   D E   L U X   P A R   E X C E L L E N C E O lume a obiectelor inutile, a ritualurilor inutile, a conceptelor inutile. A relațiilor inutile, a acumulărilor inutile, a exuberantelor inutile. Un desăvârșit de util spectacol al inutilității mondene, moderne și devoratoare, în căutarea fericirii, mereu pe drumuri greșite și lungi, din ce în ce mai lungi, când bucuria se află atât de aproape, încât nu reușești să o vezi, și lupta împotriva zădărniciei devine, de fapt, o artă secretă. Eternele articolele de lux (parfumuri și stofe „fine“, sau călătorii „exclusiviste“) au ajuns de o desăvârșită banalitate și la îndemâna oricui, spre disperarea celor bogați – iar situația s-a răspândit cu repeziciune, transformându-se în sursa de inspirație pentru Hollywood (American Psycho sau Fight Club). În epoca în care totul a devenit disponibil oriunde și oricând, industria de lux e obligată să își imagineze noi și noi strategii, cum ar fi rarefierea artificială, cu scopul de a lăsa impresia unor produse tot mai greu de obținut. La Paris, un turist asiatic sau rus își poate cumpăra cel mult două genți de la Louis Vuitton. Dorința de a rămâne cu orice preț în apropierea unui suveran, prin etalarea unui fast frapant, a ruinat nobilimea franceză și engleză, ale cărei averi s-au transferat către clasele aflate în ascensiune. Luxul s-a dovedit dintotdeauna un agent al transformării sociale și economice, prin crearea unor necesitați și a unor ramuri economice inexistente până atunci. Luxul de ieri devine necesitatea de mâine. Cu granițe greu de stabilit. Abundența este atributul civilizației. De ce ar mai fi nevoie de furculiță, dacă se poate mânca și cu degetele? Nevoia de abundență reprezintă impulsul fundamental al civilizației umane. Din nevoia de a îndesa, din timp în timp, ceva în gură s-au atins culmile artei culinare. Din nevoia de a lupta pentru supraviețuire s-au dezvoltat idealurile eroismului, ale martiriului, ale sacrificiului de sine, ale cavalerismului și ale confruntării oneste. Din dorința de a ne apropia trupurile și de a ne bucura de atingerea lor am născocit iubirea, ce poate fi atât de intensă,  încât uneori e capabilă să renunțe chiar la propria ei împlinire. De abundență te poți bucura cu adevărat doar dacă nu ai parte de ea tot timpul. Fragment din cartea " Enciclopedia inutilității" de Alexander von Schonburg "CUȚIT PENTRU PESTE Peștele este gustos, dar are oase și de aceea trebuie mâncat cu atenție și pe lumină bună. Potrivit regulii generale — nu se taie cu cuțitul ceea ce se poate dumica și cu furculița — peștele, cu excepția celui consistent, ca peștele-sabie sau tonul, ar trebui mâncat doar cu furculița. Dar cum peștele are și oase, s-ar zice că și cel de-al doilea instrument este util. Așa s-a inventat, în secolul al XIX-lea, cuțitul din argint, cu lama boanta și vârf încovoiat, special pentru pește. Și, să recunoaștem, este cât se poate de practic. Dar nu și necesar. Acasă la noi și la multe alte cunoștințe de-ale noastre, lângă fiecare farfurie se puneau câte două furculițe, pentru peste; și ne descurcăm perfect fără vreun instrument special. A dispărut odată cu multe alte rafinamente ale secolului al XIX-lea, cu toate mobilele și obiectele de uz din argint, fildeș și sidef, așa cum se pare că este soarta tuturor prețiozităților: stârnesc dintr-odată o profundă plictiseală — și atunci se aruncă peste bord, de-a valma, atât pedanteriile superflue, cât și lucrurile încercate și trebuincioase. Cuțitul pentru pește, accesoriu nevinovat și chiar practic, reprezintă pentru mine semnul unui fatal avânt perfecționist și anunță sfârșitul unor formule elegante de băut și de mâncat. De aceea prefer în continuare să mănânc peștele cu două furculițe, rămânând astfel pe un tărâm cultural ferm. "