Enervarea

Enervarea seamănă în mare măsură cu o alergie ­cronică. La început, o provoacă doar un număr restrâns de situații, dar, dacă întârziem să ne luptăm cu înclinarea noastră spre mânie, sfera posibilelor motive se poate extinde asupra tuturor aspectelor vieții noastre. Cu cât ne enervăm mai des, cu atât mai obsesivă devine necesitatea de a ne descărca enervarea pe cineva sau ceva. Totuși, e important să ținem minte că nu se poate scăpa de emoțiile negative pur și simplu exteriorizându-le în permanență și fără discernământ. Enervarea se ascunde și va aștepta doar momentul potrivit că, prinzând puteri noi, să se facă simțită de toată lumea. Obișnuința de a-ți „vărsa” mereu nervii are o influen­ta cât se poate de negativă asupra relațiilor noastre cu cei din jur și mai ales asupra relațiilor noastre cu copiii. Se știe că „Educatorul enervat nu educă, ci doar enervează”. Părintele aflat într-o stare de acest fel își poate atinge, pe termen scurt, scopul; to­tuși, el imprimă în sufletul de copil un model ­vi­cios de comportament emoțional. Înainte de a intra în luptă cu această deprindere, ­trebuie neapărat înțeleasă natura ei. Așadar, ce trebuie să știm de­spre enervare? Cartea de față, al cărei autor este unul dintre cei mai cunoscuți psihologi ortodocși din Rusia, ne oferă explicații clare și sfaturi practice pentru luptă cu această patimă – una dintre cele mai distructive pentru relațiile familiale și sociale și pentru întreaga noastră viață duhovnicească, dacă ar fi să luăm seama la mărturia din Pateric: „Mâniosul, chiar de ar învia vreun mort, nu e primit la Dumnezeu.” Tradus de Adrian Tanăsescu-Vlas