Cînd, seara tîrziu, se pornise ploaia, bărbatul apăruse cu cutia aceea mică în mînă, arătîndu-i-o încîntat. Am luat-o din Dorohoi, de la librăria lui Bercovici. E sîrguincios și e un copil cuminte, o merită, a zis el. Măria s-a repezit la cutie cu praf dezinfectant și, cu mișcări scurte, a șters vioară de opt ori. Să nu i-o dai decît mîine-dimineață, altfel nu doarme toată noaptea, a zis ea. Cînd a intrat să-l verifice, băiatul dormea. Dimineața, după ce a făcut focul în sobă, Costache a mai deschis o dată cutia, trecîndu-și degetele peste vioară cu trei corzi – un fel de instrument de jucărie, dar un instrument perfect pentru un băiat de nici cinci ani. A așteptat cu nerăbdare ca George să se trezească, să se spele și să mănînce, apoi, după ce a închis fereastra și ropotele ploii au scăzut în intensitate, a luat cutia și i-a întins-o. Băiatul era așezat pe scăunelul de lîngă vatră – a deschis cutia și, după ce a privit vioara cîteva secunde, a ridicat-o și, cu o mișcare scurtă, a aruncat-o direct în foc. Maria înlemnise în picioare, în spatele lui Costache – bărbatul rămăsese cu zîmbetul împietrit pe față, fără replică. Am zis că îmi doresc o vioară, nu o jucărie, a zis băiatul, ridicîndu-se calm. O vioară cu cinci strune, la care să cînt, nu să mă joc, a zis aproape șoptit, ca pentru sine, apoi a părăsit încăperea. - Fragment Fracment din cartea "Enescu. Caiete de repetiții" de Dan Coman "Prima lucrare pe care a reușit să o cînte, la vioară, de la cap la coadă, acompaniat de inginerul Zoller la pian, a fost Sonată Primăverii de Beethoven. Mama și tatăl, unchiul și mătușa Tinca au format primul lui public. Entuziasmul lor l-a lăsat indiferent pe băiat. Întors în camera lui, a încercat în zadar să înțeleagă starea aceea ciudată, venită imediat după bucuria enormă pe care o resimțise cîntînd. La sfîrșitul primăverii, după mai multe încercări (primele, cele mai scurte, avînd douăsprezece măsuri, nu-l încîntau îndeajuns), a terminat prima sa compoziție. Suficient de multe note ca să-l mulțumească, o armonie bogată, extrem de sofisticată. Nu era un dans, nici un simplu cîntec de leagăn - folosise toate cunoștințele acumulate pînă atunci, lucrînd ore în șir, adăugind note după note după nenumărate note, simțind căldura specială a plăcerii explodîndu-i în stomac, în inimă și în cap. Scrisese pe caietul cu coperți galbene mai multe variante de titlu, deși tot prima îi plăcea cel mai mult. Pămînt Românesc - operă pentru pian și vioară, de George Enescu, compozitor român, în vîrstă de 5 ani. A copiat titlul, cît mai caligrafic, pe manuscris și l-a ascuns: deocamdată, acela era secretul lui. Primul lui mare secret, de care se bucură singur, pe ascuns."
