Rezumat Epoca Inocentei. Seria Terra XXI, partea I – Adrian Mihaltianu
Europa e răvășită de naționalism, Statele Unite se cufundă într-un neofascism high-tech, iar China devine tot mai autoritară. În lupta lor pentru putere sunt prinse destine, speranțe, vieți. Omenirea pornește spre Marte și privește chiar mai departe, atrasă de semnalele venite dinspre stele. Dar nimic nu e ceea ce pare. Oamenii se transformă treptat în cyborgi. Orașele, în stupuri. Planeta, într-o fierbinte tablă de șah a unei imense conspirații. Mai există loc pentru libertate, pentru iubire, pentru visuri? Încotro ne va purta tehnologia în următorii treizeci de ani? O carte pentru toți cei care vor să arunce o privire în viitorul nostru imediat. „Din pagini țâșnește vie viața secolului în care trăim, dilatată până spre veacul următor, pe foile de hârtie se desenează personaje care pot schimba mersul lumii, se povestesc întâmplări pe care mintea mea bolnavă de Viitor chiar și le dorea.“ - Alexandru Mironov Fragment din roman: "LAGĂRUL EUROPA Azam Khalili se repezi pe străduța îngustă de lângă gară, derapă atunci când coti la dreapta, își reveni și apoi se aruncă pur și simplu prin ușa întredeschisă a unei magazii aflate în spatele hotelului părăginit de pe Schutzenstrasse. Încuie repede ușa, se ghemui lipindu-se de peretele de piatră gros și rece, se acoperi cu o folie dintr-un compus special și aștepta, încercând să-și tragă sufletul. „Microdronele alea ar face bine să funcționeze, am dat o grămadă de bani pe ele", se gândi ea, ciulind urechile. Dronele poliției n-ar fi trebuit să-i ia urma atât de repede când ieșise din gara din Munchen, dar, pentru a le pune pe piste false, reușise să dea drumul microdronelor cu ADN în toate direcțiile înainte să sară pe străduța pustie. „Cum naiba m-au văzut?! N-ar fi trebuit să mă vadă! Probabil că mi-au luat urma de ADN, sper că doar atât!" Dronele poliției i-ar fi detectat urmele de ADN doar în cazul în care ar fi pus mâinile goale pe barele sau ușile de la metrou sau dacă ar fi avut pielea ori părul expuse, ceea ce nu fusese cazul. Microdronele cu bucățele de piele și par aveau rolul de a le pune pe piste greșite, însă habar n-avea dacă momeală funcționase. Nu se auzea nimic pe străduță din spatele ușii. Transpirase toată sub pelerina de film digital pe care și-o pusese în grabă. În plus, nu-i respira pielea din cauza peliculei cu care își acoperea fața și mâinile în ciuda asigurărilor producătorului și se simțea ca într-o pungă. Dar nu era momentul să și-o dea jos — filmul digital o protejase cel mai probabil de identificarea facială a camerelor de luat vederi din gară și de pe stradă, precum și de dronele care o luaseră în urmărire. Dacă-și scotea acum pelerina care îi ascundea căldura corpului, există riscul să fie detectată chiar și prin poarta închisă, mai ales în cazul în care dronele ar fi folosit scanere avansate. Sau cel puțin așa credea ea, îngrozită de orice mică eroare care o putea costa scump. Tresări. Pe stradă se auzea acum, clar, șuieratul unei drone de poliție care dădea târcoale. Drona se opri chiar în fața ușii și începu să scaneze atent. Se auzea ca și când o viespe uriașă, metalică ar fi zburat de colo colo, căutând pe unde să intre în clădire. Azăm închise ochii și-și ținu respirația. Orice tremur, orice zgomot, orice mișcare ar fi dat-o de gol — nu putea spera că zidurile vechi ale hotelului părăginit să o facă invizibilă pentru scanerele dronei, ci doar ca aceasta să considere mogâldeață acoperită nu om, ci poate o grămadă de gunoi. Gunoi. Exact așa îi spuseseră încă din copilăria petrecută pe străzile ghetoului din Mering, când încerca să-și ceară drepturile în fața poliției, alături de tinerii de vârsta ei — încă de la șapte-opt ani învățaseră să lupte pentru ceea ce părinții lor nu primeau niciodată: dreptul de a-și practica religia, dreptul la azil permanent, dreptul la învățământ separat pe sexe, dreptul la școli islamice care să-i protejeze pe copii de asaltul decadenței germane. "
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Epoca Inocentei. Seria Terra XXI, partea I?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Epoca Inocentei. Seria Terra XXI, partea I și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.