PDF

Cartea Epoca postbelica PDF

de Tony Judt

Epoca postbelica, Tony Judt – copertă

Cauți Cartea Epoca postbelica PDF de Tony Judt? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Epoca postbelica - Tony Judt

În 1945, Europa era epuizată. Cea mai mare parte a continentului era devastată de război, masacre, bombardamente și haos. Zone întinse din Europa de Est se aflau sub controlul Uniunii Sovietice, schimbând astfel un regim tiranic cu altul.Astăzi URSS nu mai există, iar democrațiile Uniunii Europene au atins granițele Rusiei.   Opera complexă și consistentă, Epoca postbelică ne arată cine suntem și cum am ajuns aici, o poveste depănată în umbra permanentă a războiului. Tony Judt vorbește despre vindecarea Europei după distrugerile celei de-a doua conflagrații mondiale, despre căderea comunismului și crearea Uniunii Europene, despre prăbușirea imperiilor și relațiile complicate și mereu schimbătoare ale Europei cu cele două mari puteri, URSS și Statele Unite.   Volumul reprezintă o analiză a istoriei politice, sociale și culturale a continentului de după al Doilea Război Mondial, ce urmărește atât evoluția de ansamblu, cât și experiențele distincte care au marcat transformările petrecute în Europa Occidentală și de Est.   Superb! - The Times Literary Supplement   Minunat! - The Evening Standard   Judt este un ghid atoatecunoscător, judicios, al cărui stil fluent este combinat aici cu o erudiție profundă... O interpretare pe care oricine este interesat de viitorul Europei va trebui să o ia în serios. - Mark Mazower, The New Statesman Fragment din cartea "Epoca postbelică" de Tony Judt "Robert Schuman și-a anunțat Planul pe 9 mai 1950, la o zi după ce îl informase pe Dean Acheson. Englezii nu primiseră nici un avertisment. Quai d'Orsay savura situația: prima revanșă măruntă pentru atâtea decizii anglo-americane luate fără a consulta Parisul. Cea mai recentă fusese, cu numai opt luni înainte, devalorizarea unilaterală de către Marea Britanie a lirei sterline cu 30%: doar americanii fuseseră anunțați, iar restul Europei a fost nevoit să se conformeze. Paradoxal, tocmai amintirea riscurilor legate de lipsa de comunicare între statele europene și apariția unor noi interese economice îi determinase pe Monnet și pe ceilalți să elaboreze respectiva soluție. Guvernul german a întâmpinat de îndată favorabil propunerea lui Schuman - și avea toate motivele s-o facă: încântat, Konrad Adenauer i-a răspuns lui Schuman că „planul guvernului francez a dat relațiilor dintre țările noastre, ce riscau să fie paralizate de răceală și neîncredere, un imbold nou către cooperarea constructivă". Sau, cum le-a spus tot el, mai franc, subordonaților săi: Das ist unser Durchbruch („Am ieșit la lumină"). Pentru prima oară, Republica Federală Germană se alătură unei organizații internaționale pe picior de egalitate cu alte state independente și devenea indisociabilă de alianța Vestului, cum dorise Adenauer. Nemții au fost primii care au ratificat Planul Schuman. Apoi Italia și țările Beneluxului, deși la început olandezii nu voiau să se implice fără englezi. Aceștia din urmă au declinat invitația lui Schuman, iar fără Marea Britanie scandinavii nici nu se gândeau să. semneze. Așadar doar șase state occidentale au semnat, în aprilie 1951, Tratatul de la Paris, care punea bazele Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO)."

Cauți Epoca postbelica în format PDF? Gândește-te la Tony Judt.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Tony Judt a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Tony Judt a investit-o în Epoca postbelica.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Epoca postbelica

Cine a scris cartea Epoca postbelica?

Epoca postbelica a fost scrisă de Tony Judt.

Câte pagini are Epoca postbelica?

Epoca postbelica are 1296 de pagini.

Unde găsesc Epoca postbelica în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Epoca postbelica?

Compară prețurile pe pagina cărții Epoca postbelica sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Tony Judt

Ai mai jos lista de cărți scrise de Tony Judt. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.