Eșarfa către eșafod. Trilogia "Neamul Fireștilor" Volumul III Un șoc în viața politică a partidelor de dreapră a fost anunțul făcut de președintele Constantinescu de a nu mai candida Ia un nou mandat, declarație făcută în emisiunea televizată din 17 iulie. Deși sondajele îl arătau în ascensiune. Mai erau 4 luni până la alegerile din noiembrie. A urmărit cutremurat apelul făcut la televiziune de Doina Cornea: "Mie mi-a rămas o singură opțiune, de a-I vota pe Ion Iliescu Ia alegerile programate pe 10 decembrie, deși am luptat întotdeauna împotriva lui." Ochii i s-au umplut de lacrimi. Traian, Adrian și Camelia erau lângă patul lui. A intrau în cameră și Anton, aducând o cană cu ceai pentru bătrânul Iui unchi. - Nu, nu, ce se întâmplă? E învinsă și Doina Cornea? - a murmurat Dumitru. - Liniștește-te, tată - i-a zis Traian oamenii vor alege râul mai mic, asta e situația. Tranziția e mai lungă decât ne așteptam. Mâna care avea cana cu ceai a început să-i tremure: - Mi-e rău, nu mai pot. Eu cât să mai aștept?... Mă sufoc. - Binele învinge totdeauna, așa spuneai mereu matale în clipe grele. Viitorul va fi bun când cei tineri se vor implica în politică, românii au supraviețuit în cele mai grele momente ale istoriei. Țara are oameni destoinici, și nu sunt puțini. - Păi, bunicule, nu uita, suntem mulți noi, cei din neamul Fireștilor. Vom avea un cuvânt de spus. Pe buzele lui Durnitru a început un surâs, dus până la jumătate, când ochii i-au rămas nemișcați, privind undeva, departe. A plecat... Fragment din cartea “Eșarfă către eșafod” de Virginia Stanciu Butescu: “Anul 1940 nu putea aduce nimic bun, dimpotrivă. Chiar la 1 ianuarie 1940, regele a adresat un mesaj către liderii partidelor naționale democrate fie alături în fața pericolului național devenit evident. Dar oricât de pesimist erau regele și oamenii politici, nimeni nu putea intui că va fi unul dintre cei mai negri ani din istoria țării. Numit de rege la conducerea Frontului Renașterii Naționale, Alexandru Vaida Voevod va conduce guvernul că premier între 20 ianuarie și 22 iunie. Când Nikos a venit în București, la fiul său, în primăvara lui 1940, a reușit să-și întâlnească prietenul într-o foarte scurtă întrevedere. I s-a părut că Alexandru a îmbătrânit mult, împovărat de o grea răspundere în acel an în care conflagrația mondială era în plină desfășurare. Nu doar părul alb și vârfurile ascuțite ale mustăților sale albițe îl făceau să pară mai bătrân decât era, cât ochii triști și cearcănele de sub ei. Tot ce a putut spune a fost: „Dragă Nikos, eu nu știu altceva decât să-mi fac datoria față de România". Lumea intelectuală a fost șocată de moartea subită, pe 15 martie, a filozofului Nae Ionescu, la cei 50 de ani neîmpliniți. Chiar dacă unii îl criticau pentru apropierea lui de ideile legionare, toți îl admirau pentru poziția lui pe scara filozofilor acelor ani, creator al teoriei trairismului. Emil Cioran, Mircea Eliade, dramaturgul Mihail Sebastian se numărau printre cei mai buni prieteni. La cimitirul Bellu au participat mulți oameni, au fost depuse multe coroane, printre care una uriașă, cea a industriașului Nicolae Malaxa, un bun prieten al filozofului. Petre Țuțea era tulburat profund, cu bărbia tremurândă. Se apropiase de folozofie ca autodidact, tocmai datorită influenței lui Nae Ionescu. În capela de la Bellu, familia Pop și prietenii lui au stat puțin mai în spatele lor s-au așezat două femei între două vârste, pornite pe bârfă.”
