Rezumat Estetica si hermeneutica grotescului – A.C. Cofan
Scopul nostru este de a realiza o construcție teoretică („o poietică a grotescului”) în care să avem trăsături suprasegmentale sau arhetipale de identificare estetică dincolo de „mode și timp”. Am parcurs în cercuri concentrice, de la o perspectivă de ansamblu la analiza de amănunt a textului, de la viziunea istorică de ansamblu la analiza textelor, un drum sinuos, bazat pe o mișcare de „du-te-vino” care să ne permită construirea modelului și înțelegerea din interior a sistemului de elemente specifice. A înțelege pe „altul” (conștiința, epocă, text) transformă hermeneutică dintr-o simplă metodă de cercetare într-un act existențial. Este un plonjon în interiorul „altuia”, o experiență interioară, în care ființa hermeneutului-care-înțelege devine ființa-care-înțelege-pe-altul-prin-sine printr-un act de empatie și identificare. N-aș vrea s-o descurajez și nici să spun că ambiția ei de a cuprinde toată literatura subiectului este singulară. Nu, mai toți, în condiția ei, au această dorință de totalitate, toți am avut-o și, uneori, o păstrăm până ținem un condei în mână. O ambiție care se opune (și bine face!) „urechismului” tradițional, maladie răspândite în lumea intelighentei românești, obișnuită să frunzărească dornică să epateze și să încheie repede. Imiamintesc ce mărturisește Eliade în jurnalul său intim: a sporit bibliografia unei idei ca să scap de suspiciunea de „fragmentarism”, „șmecherie”, „urechism”, „impostură”, „diletantism est-european” sau, mă rog, de această nefericită reputație… Nu știu dacă Alunița Cofan a pornit de la aceleași considerente, dar, oricum, paginile ei mi se par uneori încărcate ca niște corăbii care transportă ingrediente din orientul îndepărtat spre orientul, mai sărac, al Europei… - Eugen Simion Subliniez un merit: al modestiei, dar și al strategiei procedării – două aspecte datorită cărora lucrarea capătă și savoarea unui demers-surpriză. Din mai multe motive. Fiindcă, în primul rând, demonstrația depășește aria literaturii (anunțată în titlu), transgresând perimetrul criticii, istoriei și teoriei literare și înglobându-l, în cunoștință de cauză, în cel al esteticii, semioticii, logicii și filosofiei, și înscriindu-l în cercul mai larg al artelor, în care fenomenul literar este încadrat într-o manieră la fel de avizată. (...) De fapt, autoarea a izbutit performanța de a împlini și complini cele două modalități de luare în stăpânire a materiei, într-un studiu în care partea teoretică nu este afișată ca într-o vitrină, pentru a lua ochii cititorilor, ci face corp comun cu o componentă aplicativă a lucrării, tot așa cum demersul inductiv este peste tot flancat de geamănul său deductiv. - Nicolae Mecu Originală ca propunere în cîmpul teoriei estetice românești, lucrarea își are, totuși, vecinătățile ei. (...) Trebuie spus însă că, prin comparație cu trivialul, grotescul apare dezavantajat. El nu e atât de radical și are un caracter mai vag. (...) Luând act de indeterminarea semantică a termenului, autoarea încearcă să elaboreze o definiție de cîmp semantic, prin intermediul „logicii dinamice a contradictoriului” brevetate de St. Lupasco. - Paul Cernat
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Estetica si hermeneutica grotescului?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Estetica si hermeneutica grotescului și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.