Sta in puterea poetului sa rascoleasca in ungherele realului pentru a scoate, vorba lui Arghezi, "frumuseti si preturi noi". Citind insa cele aproape 270 de pagini, asistam la demolarea mitului poetic, a mitopoeziei, intrucat discursul pare mai degraba o rostire in raspar, ca si cum ar fi guvernat de un "demiurg in suferinta", dupa cum declara insusi poetul. Descoperim o realitate vulnerabila, destructurata, adusa sub lupa, care se descompune sub ochii nostri, cu fatete hade, cu o inversunare de a persifla, de a dezvalui umbrele unei realitati maculate, in zadarnica cautare a luminii. Nu e nimic din sublimarea vietii, nu exista evadare in vis, nici confesiunea unui eu liric cuprins de nelinisti existentiale. Modul de facere a poeziei este matematic, construit cu o luciditate dezarmanta, dezarticuland cu migala unui mester tot ceea ce se opune unei instante supreme despre care aminteste in primul poem, intitulat Adevar. Aluzia este la Iisus, dar poetul Petru Rai reitereaza ideea ca discursul sau are menirea de a garanta "eternitatea in mediocritatea" unui real supraaglomerat si fara nimb. De aceea, pe alocuri, intalnim tonul sententios, plin de avertismente, acuzator, in voci lirice multiplicate. Numai ca poetul nu reuseste sa se pastreze in acelasi registru poetic, intrucat se intrevede, sub aceasta masca, conditia lui de prizonier, suferind de fotofobie, iar gestul lui generos este de a aseza totul in lumina, in bataia soarelui, ca fiind singura salvare. - Elena Netcu
Daca tu nu ai respira Cu atata nesat, Eu as avea mai mult aer, Suficient, Chiar din abundenta Incat sa-mi umplu Plosca de rezerva Pentru zilele poluate. Subliminal Cred ca stii La ce ma gandesc. Mai stiu ca si tu Gandesti la fel De corect.