Cartea Eu si Marley PDF

Eu și Marley. Viața și iubirea alături de cel mai obraznic cățel din lume Bestseller #1 New York Times   Nu degeaba labradorii sunt cea mai populară rasă de câini din lume: sunt blânzi, obedienți și inteligenți. S-ar zice că Jenny și John Grogan n-ar putea să facă o alegere mai bună când decid să-și extindă familia cumpărând un labrador mic, pufos și irezistibil. Se dovedește însă că acest cățel, care se transformă curând într-o dihanie de patruzeci și cinci de kilograme, nu e cel mai reprezentativ exemplar al rasei sale. Marley are probleme de probleme de obediență - nu știe să execute nici cele mai simple comenzi și e dat afară de la școala de dresaj; Marley înfulecă tot ce găsește - de la lănțișoare de aur la teste de sarcină, gura lui e cutia de obiecte pierdute; Marley e nevrotic - furtunile îl fac să înnebunească de frică și să distrugă totul în jur; Marley fură lenjerie intimă din vecini; Marley trece prin ușa cu sita că în desene animate; Marley pare la fel de inteligent ca o algă marină. Viața alături de acest câine nu e întotdeauna ușoară, mai ales când în familie apar și copiii. Atunci cum e posibil ca un asemenea cățel să le aducă atâta bucurie stăpânilor lui, ba chiar să-i învețe cele mai importante lecții de viață?   Romanul autobiografic Eu și Marley este bestseller #1 New York Times și a ajuns pe marile ecrane în 2008, într-o comedie spumoasă cu Jennifer Aniston și Owen Wilson în rolurile principale. Fragment din cartea "Eu și Marley" de John Grogan: "Cu cât exploram mai mult, cu atât ne îndrăgosteam mai mult, atât de sudul Floridei, cât și unul de celălalt. Și se părea că pe fundal se auzea mereu Bob Marley. Era acolo în timp ce ne bronzam pe plajă, în timp ce zugrăveam pereții verzi ai casei noastre, când ne trezeam în zori din cauza strigătelor papagalilor sălbatici și în timp ce făceam dragoste la primele raze ale dimineții, care se strecurau printre crengile arborelui de piper brazilian de la fereastra noastră. Ne-am îndrăgostit de muzica lui pentru cum sună, dar mai ales pentru ceea ce definea, adică momentul din viețile noastre când încetaserăm să mai fim doi și deveniserăm o singură Bob Marley era coloana sonoră a noii noastre vieți împreună în acest loc ciudat, exotic, turbulent, un loc diferit de toate celelalte în care mai fuseserăm până atunci. Iar acum se auzea în difuzoare piesa noastră preferată dintre toate, pentru că era atât de dureros de frumoasă și pentru că vorbea atât de clar despre noi. Vocea lui Marley umplea încăperea, repetând refrenul o dată și încă o dată: „Oare sentimentul ăsta se numește dragoste?" În acel moment, la unison, ca și când repetaserăm săptămâni întregi, am strigat amândoi: - Marley! - Asta e! am exclamat eu. Asta e numele pe care-l căutam. Jenny zâmbea, ceea ce era un semn bun. Am încercat niște comenzi ca să văd cum ar suna numele. - Marley, vino aici! am zis eu. Marley, stai! Bun băiat, Marley! Jenny a intrat și ea în joc: - Ești așa un dulce-dulce-dulce, Marley!  - Hei, cred că sună bine, am spus. Și Jenny era de acord. Cearta noastră se terminase. Cățelul nostru avea acum un nume."