Eu sunt labirint se distinge înainte de toate prin scriitură. Alea Zar are o voce literară recognoscibilă, greu de confundat cu alta: nervoasă, senzorială, fragmentară, când abruptă, când surprinzător de poetică. Fraza ei nu urmărește disciplina povestirii clasice, ci mișcarea imprevizibilă a memoriei. Se oprește, revine, accelerează, fracturează imaginea și schimbă timpul, ca și cum cititorul ar urmări gândul chiar în momentul în care acesta se naște.Forța romanului vine tocmai din această libertate controlată. Trecutul nu este relatat, ci retrăit. Un miros, o melodie, o stradă, un obiect sau o replică pot deschide instantaneu o altă vârstă și o altă lume. România comunistă, Bucureștiul tranziției și Parisul nu rămân simple decoruri, ci capătă consistență prin detalii, senzații și contraste.
Alea Zar are, în același timp, o remarcabilă capacitate de a transforma experiența individuală în materie literară fără a-i elimina contradicțiile. Personajele nu sunt explicate până la epuizare, iar emoțiile nu sunt cumințite pentru confortul cititorului. Unicitatea romanului stă în această combinație dintre luciditate, intensitate senzorială și memorie discontinuă. Eu sunt labirint nu doar spune o poveste, ci își construiește propria gramatică a amintirii. Iar aceasta este, pentru un roman, una dintre cele mai convingătoare forme de identitate literară.
