Dacă cineva, neputincios fiind, și mai vârtos fricos și neosardnic, nu voiește spre folos a fi ispitit și, pentru aceasta, cerând de la Dumnezeu, nu va fi auzit de Dânsul, cunoaște că pe cât nu este îndestulat spre (a trece cu folos de) ispitele cele mari, după atâta și către darurile cele mari este neîndestulat; și, pe cât s-a oprit dinspre dânsul năvălirea ispitelor celor mari, așa se va opri de la dânsul și darurile cele mari. Iar ispitele zic nu pe cele mirenești, care se fac pentru a se înfrâna răutatea, nici pe tulburările trupești nu le zic, ci pe cele ce se potrivesc călugărilor în liniștea lor, întru care se lămurește sufletul nevoitorului și sporește după Dumnezeu; adică pregetarea, greutatea trupului, moliciunea mădularelor, trândăvia (akedia), tulburarea cugetului, frica de boală a trupului, lipsa nădejdii la un ceas, întunecarea gândurilor, lipsa ajutorului omenesc, neajungerea trebuinței celei trupești și cele asemenea acestora.
