Evreu fara frontiere Vol.2

Evreu fără frontiere. Volumul 2: Este greu să fii evreu Prima lecție: Toți specialiștii au expertiză despre problemele din trecut. Nu avem specialiști în problemele viitorului. Trebuie să ne descurcăm noi înșine. Trebuie să ne ocupăm mai puțin de istorie (ce a fost) și să ne preocupăm mai mult de ce va fi.  Să-ți imaginezi este mult mai important decât să-ți amintești. A doua lecție: Cei mai buni prieteni îți sunt nu doar oamenii, ci și cărțile. A citi înseamnă a înota în înțelepciune. Dacă vrei să ajungi undeva trebuie să exersezi tot timpul, să citești zi de zi. A treia lecție: Nu există nimic mai înțelept decât o decizie morală. A patra lecție: Să nu-ți fie frică să fii singur. Viitorul este totdeauna în minoritate. Dacă îți dorești popularitate, du-te și laudă trecutul. Dacă vrei să fii în serviciul viitorului, nu-ți fie teamă să aparții unei minorități! - Tiberiu Roth, A plecat un președinte, a venit altul…   Aici mi se pare important de subliniat că o asemenea lucrare că a lui Tiberiu Roth, scrisă alert, cu respirație când jurnalistică, când românescă, bine documentată și jovial ofertată, devine un act cultural extrem de util și de profitabil pentru cititori și pentru personajul colectiv al cărții: evreii. În general, în România, informațiile despre viață, obiceiurile, istoria poporul iudeu au circulat lacunar de cele mai multe ori, au fost expuse public ori prea alambicat, ori prea simplist, ceea ce a derutat și a îndepărtat scopului în sine. Această viziune incompletă general umană despre poporul iudeu este bine intuită de către autorul nostru, fapt ce i-a creat impulsul de a încerca să limpezească prin scris ceea ce consideră a fi necesar despre etnia din care face parte. (…) Fără a omite și calitatea lui de cetățean român, bun și demn patriot, extrem de concis, în spiritul corectitudinii analitice în ceea ce privește atitudinea din perspectiva istorică, socială și antropogenetică a poporului român, configurând cu argumente extrem de pertinente similitudinile și destinul comun al românilor și evreilor ca făcători de civilizație, cultură, educație. - Mircea Brenciu, membru al Uniunii Scriitorilor din România Fragment din volumul "Evreu fără frontiere Vol.2" de Tiberiu Roth: "De ce era atâta înverșunare împotriva sionismului? Există numeroase explicații. De la cele mai la îndemână, care presupun că antisionismul este o replică mai modernă a vechiului și înrădăcinatului antisemitism devenit desuet, până la cele actuale, care-l consideră o expresie a împotrivirii arabo-musulmane la ideea și apoi realizarea unui stat evreiesc în Eret Israel, pe care ei îl denumesc cu obstinație Palestina, un termen care nu are nici o legătură cu arabii, dar dă bine, căci provine de la numele unui popor care, cu 3.000 de ani în urmă, trăia cam pe unde se afla Fâșia Gaza. Dar mi se pare greu de crezut că vreuna dintre aceste explicații să fie potrivită, câtă vreme printre conducătorii partidului erau încă persoane influențe: evrei sau romani cu soții evreice. Nu că asta ar fi contat prea mult în raporturile lor cu evreimea din România, aș zice chiar din contră, acești evrei comuniști care aveau legături foarte vagi cu spiritualitatea evreiască, pentru a-și dovedi loialitatea partinică, erau mai potrivnici evreilor în general și sioniștilor în special. Câțiva se distingeau prin această dușmănie venală: Iosif Chișinevski, Gizella Vass, Ofelia Manole, și să nu-i uităm pe cei care au încropit C.D.E. (Comitetul Democrat Evreiesc), un instrument pervers, alături de Federația Comunităților Evreiești, din care a fost epurat dr. Fildermann și au fost instalați la conducere evrei comuniști, ca Israel Bacălu. După primele șase luni de guvernare quasicomunista, în octombrie 1945 au fost stabilite câteva direcții de acțiune în „problema evreiască”. Era în perioada dinainte de nașterea Statului Israel, interesele marii politici mondiale nu erau încă sedimentate, abia se încheiase războiul „cald”, iar cel „rece” încă nu începuse. Holocaustul nu devenise încă prilej de comemorări, dar se impunea obsesiv ca o realitate dureroasă care lăsase urme cumplite în rândurile populației evreiești din România, chiar dacă cei scăpați din iminentele gheare ale morții răsuflaseră ușurați. Foarte mulți își căutau familiile, rudele deportate sau așteptau minunea reîntoarcerii lor. Dar aproape toți evreii aveau probleme existențiale, proprietăți și surse de trai răvășite în perioada guvernării fasciste și priveau suspicios guvernul (pro)comunist al lui Groza. Cea mai mare parte a populației evreiești vedea în emigrarea spre Eret Israel singura șansă..."