Exercitii de intelepciune a vietii

Viața poate însemna multe lucruri. Viața omului, viața teoretică și viața practică, viața materială și viața spirituală, viața naturii, viața naturii fără viață (piatră, metalele), viața pătrunsă de spiritul divin, viața extraterestră, viața de dincolo de moarte. Toate aceste vieți se referă la o prezență în care se desfășoară încontinuu procesualități, schimbări și reluări ce sunt numite într-un cuvânt: Devenire. Viața, astfel, ar putea fi identificată cu Devenirea. Cu toate acestea, viața este mai mult decât o devenire - fie ea și inteligența sau ordonată. Viața este mai degrabă o calitate a Ființei... - Remus Foltos Fragment din "Exerciții de înțelepciune a vieții" de Remus Foltos "Alt vis intervine când cele două suflete ce se întâlnesc mereu pentru totdeauna, îndrăgostiții, visează la odraslele pe care le vor avea. Chipul odraslelor, numele lor, felul acestora de a-și privi părinții, de a cuceri privirea părinților și dragostea acestora, micile întâmplări, primele cuvinte, primele griji parentale - toate sunt visate de către genitori. Sunt vise pe care, vorbindu-le, și le fac acei părinți. Ei înțeleg în primă instanță că a dărui viață este un lucru absolut minunat, chiar dumnezeiesc, chiar maiestuos în esență. În a doua instanță - extrem de important - odraslele le vor potoli părinților setea de viitor și speranța vieții. Alt vis este acela pe care, trecuți de maturitate spre bătrânețe, îl vor avea părinții: și anume că atunci când vor gusta moartea - întotdeauna o moarte bună - copiii să se afle neapărat la căpătâiul lor. Ca și cum n-ar pactiza cu necesară moarte fără acordul acelora care îi iubesc cel mai mult și pe care ei îi iubesc cel mai mult. Un fel de dragoste până la moarte și dincolo de ea. A-și cere voie să moară de la copii este ceea ce părinții visează că se va Întâmpla în clipa morții lor. Astfel ei vor gusta din moarte ca dintr-o pâine și nu ca dintr-o mătrăgună amară. De multe ori, atunci când mor de moarte bună, unii oameni nu pot muri decât dacă li se îndeplinește un fel de ritual de acceptare. În vechime unii țărani, pe care moartea îi uitase, își doreau moartea - atât de bătrâni fiind - dar nu puteau muri decât atunci când, de exemplu, erau așezați peste plugul de arat. Nu trebuie să ne întrebăm de ce. Moartea este și rămâne un eveniment cu care bătrânii s-au împăcat sau nu s-au împăcat. Iar atunci când mor de moarte bună, cea mai ușoară moarte e cea în care la căpătâi au pe aceia care le-au fost tot ce aveau mai scump în viață. "