Exercitiile formative ale mamei lenese

    Din această carte afli:  • De unde vin copiii inteligenți  • Cum să-l ajuți pe copil să înceapă să vorbească  • De ce după trei ani nu e deloc târziu  • De ce să înveți copilul să deseneze  • Dacă trebuie să crești un poliglot  • Cum să iei prânzul cu geografia  • Dacă o povestire despre păpădie poate pune bazele unei gândiri sistemice  • Ce este pisicopedagogia       Anna Bîkova s-a născut în 22 noiembrie 1977 în orașul Polevskoi din regiunea Sverdlovsk. În copilărie, mama sa, bibliotecară de meserie, lucra până seara târziu. O luă de la grădinița cu program prelungit și o ținea cu ea la serviciu până la ora 20.00. Acolo, micuța Anna își petrecea timpul citind cărți și răsfoind reviste. Învață să citească de la 4 ani și lectura cărților rămâne hobby-ul ei preferat. Decizia de a urma cursurile facultății de matematică a dezamăgit-o pe profesoara de literatură (convinsă că Anna va alege jurnalismul) și pe profesoara de desen (convinsă că Anna va continua studiul desenului). După 20 de ani, Anna Bîkova se simte mai atrasă de literatură și de desen decât de matematică, dar nu regretă decizia luată, convinsă de ceea ce a spus Lomonosov, că matematica pune ordine în gândire. Termină și facultatea de psihologie și devine, astfel, psiholog, unul de succes. Anna Bîkova este și o blogge-rită de succes.      Fragment din volumul "Exercițiile formative ale mamei leneșe" de Anna Bîkova:       „CREAȚIA COPILULUI ȘI GRANIȚELE PERMISE        Când dezvoltați creația la copil, nu trebuie să uitați de disciplină, de cadrele clare pentru ce se poate și nu se poate. Cadrele nu trebuie să fie foarte înguste, altfel nu va avea spațiu de creație. Dar dacă nu sunt cadre deloc, atunci vom avea un așa-numit „artist liber'', incapabil să se acomodeze cu vreun sistem, chiar dacă e mai mobil, care nu știe să respecte regulamentele, înțelegerile, care nu ține cont de ceilalți oameni. Creația nu e doar un desen sau o aplicație. Creația mai trebuie înțeleasă și global: atitudinea față de muncă, de oameni, de viață. În afară de fantezia debordantă – „Așa văd eu!" –, mai trebuie să fie și înțelegerea faptului că nu ești singur în lume și nici centrul Universului.      * * *     Totuși a făcut asta... Saska a tuns dracena. Fiecare frunzuliță a scurtat-o exact cu două treimi. Am apucat de câteva ori să-i iau foarfeca, dar o dată tot mi-a scăpat. Uite, Saska are dorința de a reface această lume după propriul gust. Pentru că el știe mai bine cum trebuie să fie totul.     Și a mai pus și niște abțibilduri pe ușa de la dormitor. Tulburarea confortului meu estetic a fost complicată de comentariul: „Mamă, asta e un cadou pentru tine." Un cadou nu poți să-l iei așa și să-l rupi, asta va atinge sentimentele celui care l-a dăruit... Îi mulțumesc pentru cadou și-i cer permisiunea să mut abțibildul pe frigider, argumentând că la bucătărie petrec mai mult timp decât în dormitor și deci voi admira mai mult abțibildul dăruit. Abțibildul nu va strica înfățișarea exterioară a frigiderului. El se încadrează armonios în compania zecilor de magneți, a altor abțibilduri și suvenire.     Era cam suspect de liniște în camera copilului deja de zece minute... Mă duc acolo și... ce văd! Saska picta piciorul unui scăunel din lemn geluit cu guașă de culoare neagră. La acel moment un alt picior avea deja culoarea neagră. Când mi-a revenit glasul, am putut să oftez:     — Sașa, de ce ai făcut asta?     Sașa își continuă imperturbabil activitatea. Mi-a făcut un comentariu explicativ:     — Ca să fie frumos.     Există o lege: „Ce nu e interzis este permis." Din acest punct de vedere Saska nu a făcut nimic de condamnat. Doar nu l-am avertizat că nu trebuie să picteze mobila. Nu știu de ce, am scăpat din vedere că așa ceva e posibil. Cuvintele „creație" și „a creat" au aceeași rădăcină. Îmi dau seama că 15 minute pe hârtie standard A4, sub supraveghere și în prezența unor instrucțiuni precise și a unui model – asta nu e creație. Creația este atunci când materialele, inspirația și zborul fanteziei sunt în deplină libertate. Dar fără cadre poți „crea" o mulțime de alte lucruri... Eu stabilesc cadre. Saska poate picta chiar și pe pereți, dar numai în camera lui și numai deasupra propriului pat. (Saska a avut odată un colaj ad-hoc făcut din bufnițe, copaci și motociclete.) Dacă vrea, poate să acopere cu abțibilduri toată masa lui. Dar numai pe a lui. Pe masa lui Arseni nu are dreptul să facă nimic – deja nu mai este teritoriul lui Saska, iar teritoriul străin trebuie respectat. În teritoriul adulților (dormitorul, cabinetul meu) NU SE POATE INTRA pur și simplu cu creioane, creta, plastilina, lipici, jucării, mâncare, băutură. E un tabu ferm. Țin foarte mult la ordine și curățenie pe teritoriul meu. Sunt gata să mă împac cu plastilina pe comodă din camera copiilor – asta nu trebuie luată! Saska a modelat și a amplasat acolo semne importante: „E interzis să se dea de mâncare la dinozauri" și „Atenție! Dinozauri!". Sunt loială față de grămada de pietre din colțul camerei copiilor – este comoara lui. Nici bățul gros, noduros, care iese din cutia cu jucării, nu-mi stârnește iritare. Saska m-a avertizat că este sabia lui Jedi.”