Fabrica de geniu

Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825- 1875) - Adrian Tudurachi Din Cuprins: ◊ Cum se face o literatură prin ideea de geniu ◊ Tehnicile spontaneității ◊ În căutarea poporului de poeți. Literatura și demografie ◊ O arheologie a pasiunilor colective ◊ Fabrica de biografii. Cele trei tipare ale vieții de scriitor ◊ Geniile de dinaintea geniului Perfect sincronizat cu reflecția teoretică occidentală, autorul acestei cărți știe să citească documentele cu un ochi proaspăt și netulburat de prejudecăți, ceea ce-l ajută să descopere idei noi și provocatoare chiar și în acele texte clasice la care recurgem automat, fără să gândim, ca la niște citate investite simbolic cu autoritate de o întreagă tradiție exegetică. E vorba de tradiția criticii noastre estetizante, de care Adrian Tudurachi se delimitează ironic ori de câte ori se ivește prilejul, revendicându-se în schimb, dar numai ca punct de pornire metodologic, de la școala de sociologie literară a lui Paul Cornea. Resuscitată la un diapazon cultural infinit mai complex și mai subtil decât marxismul de odini-oară, perspectiva sociologică pe care ne-o propune acum autorul transformă studiul de față într-o minuțioasă operă de arheologie culturală, menită a reconstitui geneza acelor concepte și idei-cheie (geniul, imitația, folclorul etc.) invocate ori de câte ori suntem nevoiți să ne referim la procesul de constituire și de modernizare a literaturii noastre naționale.- Antonio Patras Cartea lui Adrian Tudurachi răstoarnă perspectivă curentă asupra ideii de geniu și așază întreaga discuție într-o logică a economicului și a cantității surprinzătoare la prima vedere, dar atent și riguros motivată. Povestea apariției culturii noastre literare spusă prin figura multiplă a genialității are de ce să captiveze cititorul de azi și să-l scoată din locurile comune vehiculate de manuale și istorii literare.- Oana Fotache Paradoxul pe care ni-l propune cultura română la începuturile ei, așa cum îl descifrează Adrian Tudurachi, este acela al coexistenței unei maxime precarități cu invocarea unui maxim de potențial. Un spectacol intelectual fascinant, Fabrica de geniu este altceva, prin metodă, prin demersul analitic, prin propunerile de lectură ale unui interval al literaturii puțin ofertant care dintr-o dată se vede altfel.- Angelo Mitchievici Fragment din lucrare: "1.4. Sărăcie și literatura Dacă ar fi să rezum, aș spune că genialitatea e o tehnică de a face literatura din nimic. Dar ce sens are nimicul în materie de literatură? Un om care nu are nimic înseamnă pentru noi două lucruri: pe de-o parte, el este cel care nu are cont în bancă, bani la dispoziție, proprietăți, o casă, un venit regulat etc. Într-un cuvânt, semnifică prin ceea ce nu are. De cealaltă parte, el semnifică prin ceea ce face fiind sărac. Neodihnă cu care străbate neîncetat locurile, părând că nu are niciun moment în care să se oprească sau să „dispară", să se retragă într-o intimitate. Modul în care Își poartă non-averea cu sine, toată asupra lui și toată la vedere, sub ochii tuturor. Felul în care folosește spațiul comun și ceea ce are el de oferit: doarme pe băncile pe care alții stau, caută în gunoaiele pe care alții le folosesc ca să se debaraseze de resturi, poartă peste tot un coș de supermarket pe care alții îl folosesc pentru cumpărături. Îl distinge tot ceea ce face altfel decât ceilalți locuitori, în aceleași spații și cu aceleași obiecte. El nu se definește doar numeric prin cantitatea redusă a valorilor pe care le deține, ci și prin conduită, prin modul specific în care își folosește lumea. Pentru el nimicul nu e doar o lipsă pe care să o exprime prin cifre un cont bancar, ci un mod diferit în care realitatea i se oferă, o mobilare neobișnuită a spațiului de viață. Prin această abordare diferită a sărăciei în funcție de ceea ce are și ceea ce face putem înțelege perspectiva singulară a genialității. Spre deosebire de alte metode care vizează deficitul în literatură (sociologia câmpului internațional al literaturii, perspectiva sistemică asupra literaturii mondiale, economia literară), cultura geniului nu implică doar o privire asupra distribuției relative a instituțiilor, o măsurare geografică sau cantitativă a ceea ce o literatură deține: nu e o evaluare contabilă a penuriei. Din perspectiva genialității, sărăcia e în primul rând un mod al productivității, un stil al fabricării, o manieră caracteristică de a deturna resurse de la scopul lor pentru a face din ele literatură. La finalul unui eseu recent, Peuples exposes, peuples figures, istoricul de artă Georges Didi-Huberman comentează un documentar al regizorului chinez Wang Bing, Omul fără nume. Cineastul a făcut mai multe filme despre viață în condiții extreme, uneori exploatând pretexte istorice, cum este cel al gulagului mongol în timpul comunismului. Ceea ce a urmărit, dincolo de contextele politice, a fost posibilitatea unei existențe minimaliste, deposedată de toate reperele contemporane — un adăpost, o activitate regulată, locuri și moduri de procurare a hranei. Eroii lui sunt readuși în condiția primitivă a căutării simple de resurse în lumea care îi înconjoară. "