Facerea lumii

    Lucrarea "Facerea lumii. Locul și locuirea la români" tratează reprezentări ale spațiului în credințele populare românești.     Lumea aceasta este surprinsă de la origini, prin capitolele Facerea lumii, Apă cosmică, Pământul, după care se face, treptat intrarea în universul umanizat, În lumea apelor – Apele terestre, La râu, Marea, Baltă, lacul, Sorbul apelor, Apa Sâmbetei, Podul; prin reprezentările legate de Munți, dealuri și văi se face treptat trecerea spre Lumea de sus, surprinsă de la origini până la apariția formelor de manifestare concretă, cunoscute de oameni și vizibile acestora: Cerul, Geografia cerului, Soarele, Luna, Stelele, Văzduhul, Vânturile, Ploaia, Piatră, Curcubeul.      Fragment din volum:       „Cerurile       Origini     Dumnezeu, după ce a făcut pământul, s-a suit în al nouălea cer, căci sunt nouă ceruri ca acesta, iar dracul i-a dat să șadă în cerul ist dintâi și i-a zis să-și facă îngeri, ca să nu șadă singur (Niculița-Voronca, I, p.25).           Tradiții     Sunt nouă ceruri așezate unul peste altul și toate făcute numai și numai din piatră scumpă. Dumnezeu stă în al nouălea cer, dimpreună cu Sf. Nicolae, cu care se sfătuiește în treburile lumii. Și Sf. Treime tot acolo locuiește. În cerul dintâi locuiesc Sf. Soare, Sf. Luna și Sf. Ilie. În celelalte stau sfinții, după rang. În cerul al nouălea e o lumină mare și mese întinse se văd, când se deschid cerurile, pentru că acolo e raiul (Olinescu, p. 57-58). ♦ S-a suit Dumnezeu la cer cu sfinții săi și a făcut acolo altă lume. Dumnezeu are în cer de toate, ca și aice. Păi dacă n-am avea noi pâine, nu ne-ar da Dumnezeu? De ce dimineață găsești pe frunzele copacilor ceva dulce ca mierea? Aceea e mâna lui Dumnezeu (Brill, I, p.38). ♦ Pe alocuri sunt șapte ceruri și tocmai în cerul al șaptelea stau Dumnezeu, Maica Domnului, lisus Hristossi ceața îngerească (Pamfile, 2001, p. 14). ♦ Maica Domnului, întâlnindu-se cu lisus Hristos după înviere, amărâtă de drumurile căutării lui, îi strigă: „Ah, fiul meu,/ eu ți-am dat voie/ să te sui de la ceriul întâiu/ până la al doilea/ și de la al doilea/ până la al nouălea cer,/ și tu te-ai dat jos!/ Dacă te-ai fi dat/ la niște creștini botezați,/ dar te-ai dat/ la niște câini de jidovi spurcați! (Pamfile, 2001, p. 14). ♦ Dumnezeu tatăl stă în al nouălea cer. În cerul acest dintâi e Sf. Soare, Sf. Luna, Sf. Ilie, apoi mai sunt și alte ceruri, unde stau sfinții rânduiți de Dumnezeu, iar deasupra tuturor stă Dumnezeu (Niculița-Voronca, II, p. 468).”