Factorul groazei

Robert Harris, scriitorul ale cărui cărți s-au vândut în peste 10 milioane de exemplare și au fost traduse în peste 30 de limbi, a fost publicat de curând în colecția Strada Ficțiunii, cu romanul Factorul groazei, traducere din limba engleză și note de Diana Geacăr. Pornind de la un dezastru financiar real - prăbușirea Bursei din New York în 6 mai 2010, pe fondul crizei datoriilor suverane din Grecia, Robert Harris explorează potențialul distructiv al propriilor noastre creații, îmbinând cu măiestrie și ingeniozitate convențiile thrillerului „clasic“cu spaimele lumii contemporane. Cel mai mare dușman al rațiunii este frică – nimeni nu o știe mai bine decât Alexander Hoffmann, omul care a făcut o avere din spaima altora. Geniu matematic și om de afaceri, Hoffmann rulează miliarde de dolari pe piețele financiare fără a ridica măcar un deget, și asta datorită programului VIXAL-4, un algoritm care decide singur cum să joace la bursă în situațiile cele mai riscante. Principiul de la baza algoritmului este pe cât de ingenios, pe atât de simplu: în vremuri tulburi, cine înțelege mecanismul fricii poate prezice mersul pieței. În scurt timp însă, când VIXAL scapă de sub control, cel care se îmbogățea din frica altora ajunge să o trăiască pe propria piele, iar visul său de o viață se transformă în cel mai negru coșmar al omenirii. Bun cunoscător al spaimelor noastre atavice, Robert Harris pornește de la o întâmplare adevărată (așa-numitul Flash Crash, care a zguduit lumea finanțelor în 6 mai 2010) pentru a explora potențialul distructiv al propriilor noastre creații, propunându-ne un Frankenstein al zilelor noastre. Faptul că problema sfârșitului lumii are, la rândul ei… o istorie fără sfârșit (construcția face de sigur trimitere la un titlu semnat de Lucian Boia), pare să se confirme dacă e să ne raportăm la istoria recentă: în ultimii 10-15 ani am trecut peste ceea ce trebuiau să fie mai multe apocalipse: de la apocalipsa adusă de noul mileniu, de Y2K-ul informatic, la apocalipsa declanșată de experimentele de la CERN, de la apocalipsa generată de prăbușirea financiară globală și până la sfârșitul lumii dedus din profețiile mayașe. Lista desigur că poate fi continuată. Aceste narațiuni cu caracter ultim par, de sute de ani să fie inevitabile, să servească, în diferite feluri diverselor nevoi ale omenirii, mai ales acelea de a gestiona frica de situații de limită, de necunoscut, de lipsa unui sens obiectiv al existenței. Dincolo de asta însă toate aceste proiecții apocaliptice oferă în cele din urmă inspirăție nelimitată… literaturii și artelor și capătă funcția unui generator de scenarii imaginare livrate la cheie. Miza unor asemenea scenarii nu mai are de a face cu pregătîrile concrete ale individului în fața unor evenimente iminente ci mai degrabă cu exercițiile de imaginație, cu asamblarea unor avertismente subtile și plauzibile vis-a-vis de pericolele, indiferent cât de serioase sau de puțîn probabile, ale lumii contemporane. Este miza pe care am regăsit-o și în thrillerul propus de Robert Harris. Factorul groazei imaginează o apocalipsă compozită: narațiunea lui Robert Harris împrumută elemente atât din scenariul apocaliptic generat de experimentele de la Laboratorul de la Geneva (CERN) dar și elemente din scenariul care leagă dezintegrarea civilizăției de criză financiară recentă. Alex Hoffmann este un fizician genial, fost cercetător la CERN, cooptat de prietenul și partenerul său Quarry, să înființeze o companie dedicată tranzacțiilor la bursă. Așa cum se va dezvălui, Alex a renunțat la proiectele sale centrate pe inteligență artificială, în cadrul celui mai cunoscut laborator european, din cauză restricțiilor care au fost impuse cercetărilor sale. Parteneriatul cu Quarry și fondul de hedging înființat (un fond și o strategie financiară care permite obținerea unui maxim de profi pe piețele în creștere, beneficiind de protecție pe piețele în scădere) îi deschid însă lui Alex posibilitatea de a-și duce la bun sfârșit preocupările științifice: el inventează un algoritm numit VIXAL 4, capabil să analizeze și să proceseze date într-un timp record, capabil să tranzacționeze la bursă cu o viteză imposibil de atins de orice broker, cu profituri sigure uriașe. VIXAL 4 este în fapt o formă de inteligență artificială, un program complex cu posibilități de reacție și de adaptare la situații noi. Problemele vor apărea atunci când Alex va suspecta că devine victima unui furt de identitate: primește cărți pe care nu le-a cumpărat deși chitanțele și mailurile dovedesc contrariul, descoperă cu surpriză că a făcut transferuri de bani de care nu își aduce aminte, ba chiar că a cumpărat exponatele artistice realizate de soția lui. Pe lângă asta, multimilionarul genial se va trezi atacat în propria locuință blindată și de nepătruns de un individ misterios care nu jefuiește însă niciun obiect. Un profil instabil psihic, Hoffmann va pleca în dezlegarea acestui mister, chiar în momentele în care partenerul său Quarry se va pregăti să încheie una din cele mai importante afaceri cu colaboratorii firmei (argumentată de utilizarea la capacități maxime a lui Vixal 4), în contextul prăbușirii financiare globale și chiar în momentul în care inspectorul de poliție Leclerc va face cercetări mai amănunțite în ceea ce privește asaltul reședinței lui Alex. Ce se află în spatele acestei încurcături? Avem de a face cu o poveste a dedublării, a la Dr Jekyll și Mr Hyde, are Alex o dublă personalitate sau mai degrabă fizicianul a pierdut controlul asupra cercetărilor sale cu consecințe care pot căpăta proporții… planetare? Dincolo de structură convențională a thrillerului, sunt câteva aspecte notabile în romanul lui Harris. Pe de o parte autorul american reușește să construiască un pseudopersonaj, în forma lui VIXAL 4, dedus mai degrabă din efectele acțiunilor sale, decât din prezențe explicite. Evident, până la un punct, povestea lui Harris este, așa cum se anunță și pe coperta a 4-a o rescriere a poveșții doctorului Victor Frankestein, doar că această poveste primește actualizările progreselor științifice și culturale din ultimii 200 de ani: de la teoria selecției naturale (referințele explicite la Darwin întăresc ideea că o inteligență, fie ea și artificială, va căuta să obțînă avantajul maxim, intrând în cursă pentru supraviețuire) și până la subtilitatea megacomputerului HAL din Odiseea Spațială sau a dimensiunii indestructibile din seria Terminator. Cumva, miza lui Harris pare să fie, așa cum aminteam și la început, exprimarea unui avertisment: un scenariu proiectat prin mijloace literare care să atragă atenția asupra pericolului unei alianțe cu adevărat periculoase: cea dintre știința inovativă și investiția agresivă, cea dintre cercetarea lipsită de discernământ și apetitul pentru risc și câștig al capitalișților rasați. Sever Gulea, pentru blog.libris.ro