Colecția conține toate articolele publicate în anul 2011 în Revista Familia Ortodoxă. Se vorbește prea mult despre rugăciune. Asta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut. Stă în firea și în puterea oricui să priceapă lucrul ăsta. Nu avem nurnaidecât nevoie de o rugăciune de tipic. Avem nevoie de o prezență continuă a inimii, această stare continuă de dragoste, de relație cu Dumnezeu, asta este esența rugăciunii. Pentru că și o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. Și o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă. Dacă se face o rugăciune din această după tipic, după ce se termină, omul se consideră achitat de obligația rugăciunii din inimă și se retrage fără nimic de la ceea ce ar trebui să-l țină prezent. Adică sunt mai mult pentru o continuă tresărire duhovnicească. De aceea mă faceți să spun că orice clipă poate să fie un timp și orice suspinare poate să fie o rugăciune. Suspinarea nu se face așa: „Uf!", ci o faci lui Dumnezeu, că plecând din adânc spre El. Așa ni se va arăta. Căci El nu se arată unei minți ascuțite. „Nu tot cel ce zice «Doamne, Doamne» va intra în Împărăția Mea!" Ci numai cel care are inima curată, cel care are inima spre El, continuu. Oricine vrea să dobândească rugăciunea, să tacă și să zică. Țineți-vă de Biserică, dragii mei! Și puteți să ziceți rugăciunea aceasta a minții din inimă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!". Este puterea numelui aceea care ne ajută atât de mult. Oriunde veți fi, oriunde veți avea necaz, rugați-vă, nu vă descurajați! Iubiți mult! Hristos va poruncește! - Părintele Arsenie Papacioc
