Ceea ce până nu demult era aproape de neconceput a devenit normă în lumea contemporană. Nimic nu poate schimba însă cuvintele Mântuitorului despre aceea că „nici porțile iadului nu vor birui” Biserica pe care El a zidit-o. Înseamnă că noi avem până la sfârșitul veacurilor o cetate de refugiu, un bastion care nu va fi biruit de nici un fel de dușman. O parte a Bisericii mari este și Biserica cea mică, pe care noi trebuie să o zidim în cadrul familiei noastre, în cadrul relațiilor noastre cu aproapele, căci avem făgăduința Domnului ca „acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Iar dacă în mijlocul acestor doi sau trei este Hristos, atunci nici familia, care se zidește ca fiind o mică Biserică, nu poate fi biruită de porțile iadului, fiind ultimul nostru bastion.
Această carte abordează probleme legate de căsătorie, relațiile cu copiii, cu apropiații și rudele, chestiuni ridicate de tinerii enoriași ai capelei Sfânta Tatiana din cadrul Universității de Stat din Moscova. Aceste probleme au fost discutate cu parohul capelei studențești, părintele Maxim Kozlov, absolvent al Facultății de Filologie din cadrul respectivei Universități și doctor în teologie.
